Liviu Vârciu s-a îndrăgostit iremediabil de filme și joacă acum cea mai mare carte. Iubita îi este alături.
Pentru filmul film „Zăpadă, ceai și dragoste”, al cărui producător este, Liviu Vârciu a făcut o mișcare la care nu s-ar fi așteptat nimeni. A vândut apartamentul iubitei. Acum, simpaticul prezentator nu a stat pe gânduri și vrea să vândă încă o locuință pe care o are la munte. E vorba de un superb apartament situat la Brașov, într-o zonă foarte bună, estimat la prețul de 250.000 de euro. Liviu Vârciu vrea să facă și partea a doua a filmului și susține că are nevoie de aproape 600.000 de euro, așa că singura variantă a fost să-l scoată la vânzare.
„Am un apartament la Brașov și e de vânzare”.
„E mai greu cu nimic, dar l-am vândut la primul la Zăpadă, Ceai și Dragoste, acum nu mai pot să-l dau și pe al doilea. Lăsând gluma la o parte am vândut un apartament, apartamentul doamnei mele.
Mai avem unul, o să-l vindem și pe ăla. Am un apartament la Brașov și e de vânzare. Are 3 camere. Este al nostru. În Poiana Brașov, lângă pârtie, e zonă bună, nu te joci. 250.000 de euro. Dacă strâng în jur de 500.000 – 600.000 de euro sunt convins că voi face un film cum nu s-a văzut”, a declarat Liviu Vârciu la Xtra Night Show.
Cel mai fericit tătic
În viața personală, lucrurile merg cum nu se poate mai bine. Liviu e fericit că are trei copii minunați, iar fata cea mare, Carmina, a început să se descurce singură, tata plătind doar cheltuielile pentru apartamentul din București. Pe care tot el i l-a achiziționat ca să poată studia.
„E o bucurie. Matei a început să vorbească și nu-i mai tace gura, seamănă cu maica-sa. Anastasia este la școală, este clasa întâi și sunt tare mândru.
Carmina este bine, muncește, dacă poți să numești muncă asta pe Tik-Tok. Am încredere în copilul meu și sper că va fi bine. Atâta timp cât nu îmi mai cere mie lună de lună înseamnă că ceva bani face. Îi plătesc toate cheltuielile la apartament, ea trebuie să facă bani ca să facă papa. Să bage în gură. Mănâncă, doarme, atât trebuie să facă ea”, a mai spus simpaticul Liviu Vârciu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook