Simona Ionescu / Redactor Șef

Locuri sacre pe vremea dacilor, explorate la „Exclusiv în România”

Locuri sacre pe vremea dacilor, explorate la „Exclusiv în România”
Cristian Tabără şi echipa ”Exclusiv în România” ne arată locuri sacre din vremea dacilor, la câțiva kilometri de Capitală. Aflăm povestea mai puţin ştiută a Palatul Brâncovenesc din Potlogi. Cum se trăia odinioară la curţile domneşti.

La 55 km de București, se află un loc fabulos. Jurnalistul TVR Cristian Tabără a fost acolo, a aflat totul despre locurile sacre din vremea dacilor și ne arată și nou ce minunății a găsit.

Locuri sacre pe vremea dacilor, explorate la „Exclusiv în România”

Palatul brâncovenesc din Potlogi, peştera Ialomiţei, Curtea domnească din Târgovişte, Muzeul tiparului şi cărţii vechi româneşti, zimbrăria Neagra sunt destinaţii de neratat în judeţul Dâmboviţa. Ni le prezintă Cristian Tabără şi echipa sa într-o nouă ediţie „Exclusiv în România”, la TVR 1, pe 22 noiembrie, ora 17.00.

Unul dintre cele mai frumoase, dar şi mai puţin cunoscute palate din ţara noastră, Palatul Brâncovenesc din Potlogi  îşi aşteaptă vizitatorii cu porţile larg deschise. Curtea Domnească a fost restaurată de curând.

„Noi i-am trecut pragul ca să aflăm povestea mai puţin ştiută a acestui loc şi pentru a vă arăta cum se trăia odinioară la curţile domneşti, mai ales că domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost unuldintre cei mai bogaţi voievozi ai Ţării Româneşti. Astfel că a avut resursele necesare să construiască minunate palate şi biserici,cu arhitecţi aduşi, de multe ori, din străinătate”, a povestit Marin Găbudean, producătorul emisiunii ”Exclusiv în România”.

Peştera Ialomiţei, loc sacru pe vremea dacilor

 

Călătoria continuă apoi cu o ascensiune în Munţii Bucegi, la Peştera Ialomiţei, într-un loc care era considerat sacru pe vremea dacilor şi asta pentru că reprezenta prima treaptă de iniţiere către nemurire. În prezent, este peştera cu cel mai lung traseu amenajat pentru vizitare din ţara noastră şi una dintre cele mai modern amenajate.

Cristian Tabără ajunge şi la Ansamblul Monumental Curtea Domnească, din Târgovişte, la Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, pentru a admira un loc legat de un obicei din ce în ce mai rar întâlnit: acela de a citi.

Iar ultimul popas, dar poate şi cel mai frumos, este Zimbrăria Neagra, din localitatea Bucşani. Aici trăiesc animale spectaculoase, care, în urmă cu câteva secole, puteau fi întâlnite pe tot cuprinsul ţării.

Parcul de agrement de aici este şi o pepinieră pentru celelalte zimbrării din România. Zimbrăria Neagra este destinaţia perfectă de weekend. Drumul de acces este în mare parte asfaltat, dar există şi o porţiune de aproximativ 5 kilometri de drum forestier amenajat. Pe această bucată, oricine doreşte, poate schimba automobilul cu o bicicletă, pentru o plimbare prin pădure, până la poarta zimbrăriei.


Oana Zăvoranu se pregătește să iasă pe YouTube. Promite să-i facă praf pe toți vlogerii și influenserițele

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre