Simona Ionescu / Redactor Șef

Lucruri neștiute despre Nicolae Ceaușescu. Povestea celebrelor sale bucle și cum s-a îmbătat la cramă

Lucruri neștiute despre Nicolae Ceaușescu. Povestea celebrelor sale bucle și cum s-a îmbătat la cramă
A trecut printr-o copilărie cu multe greutăți, dar a ajuns președintele României și ulterior catalogat drept dictatorul. Ce nu ați auzit niciodată despre Nicolae Ceaușescu.

Istoricii povestesc că a trecut prin momente grele, Nicolae Ceaușescu fiind obligat să meargă la școală de multă ori desculț, dar și fără cărți.

După ce a absolvit școala primară, s-a angajat ucenic de cizmar la București și a sfârșit prin a primi titlul de Doctor Honoris Causa de la nu mai puțin de opt universități. Funcția pe care a deținut-o a adus cu sine și multe privilegii, Ceaușescu fiind singurul român din istoria țării noastre care s-a plimbat alături de regina Elisabeta a II-a în caleașca Suveranei, în drum spre Buckingam Palace.

Consumator avid de filme

Nicolae Ceaușescu n-a fost niciodată la un cinematograf, dar asta nu înseamnă că nu era îndrăgostit de filme. Orice casă a dictatorului avea sală de proiecție și stătea cu orele să privească filmele polițiste americane. Dar se spune că filmul său preferat a fost „Kojak”. Alte pasiuni ale lui Ceaușescu erau biliardul, voleiul și șahul.

A căzut cu avionul

Potrivi istoricilor, în anul 1946, Ceaușescu și șoferul său, s-au oprit la crama de la Drăgășani, în drum spre conferința națională a UTC, unde a băut cât vin i-a poftit inima. ,,Nicolae Ceauşescu şi şoferul personal s-au oprit la crama din Drăgăşani şi au băut câteva ore bune.

Pentru că nimeni nu reuşea să dea de ei a apărut şi zvonul că dictatorul a fost ucis de duşmani. În cele din urmă, a fost găsit, iar toata lumea s-a liniştit.

Pentru cei care nu ştiu Nicolae Ceauşescu era un consumator de vin, dar nu putem să spunem dacă acest incident s-a întâmplat cu adevărat“, a spus istoricul Adrian Stanciu. Și mai puțini sunt cei care au aflat că în anul 1956, Ceaușescu a căzut cu aeronava în drum spre Moscova, ca urmare a unei erori de pilotaj.

Ce spune fostul frizer al lui Ceaușescu

Cu ani în urmă, frizerul care a avut grijă de părul lui Nicolae Ceaușescu a povestit de ce permanent i-a cerut să-i facă bucle. În plus, nu suporta părul alb și era deseori vopsit. „Nu știu cine îi băgase în cap că îi stă mai bine cu părul buclat, părerea mea e că îi stătea oribil, am încercat să îi și sugerez un alt aranjament, dar asta e, nu aveam ce face. El avea părul perfect lins, așa că buclele trebuiau făcute complet artificial.

Nicolae Ceaușescu, înnebunit după părul cu bucle

„Se spăla singur, odată la două zile”

Nu se făceau cu drotul, sau ondulatorul, cum mai cred unii azi, ci numai din perie și feon. El se spăla pe cap la fiecare două zile, singur se spăla, nu apela la noi, și atunci se alegea praful de bucle, așa că trebuia, cum am spus, să vin la CC din două în două zile să i le refac. După prima ședință m-au pus să fac o listă cu tot ce îmi trebuie, iar cei de la cooperativă Higiena s-au ocupat de achiziționarea lor”, a mărturisit acesta la momentul respectiv.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre