Cel mai vechi cimitir pentru animale de companie rămâne încă o enigmă. Aproape 600 de animale, în majoritate pisici, dar și câini și maimuțe, au fost găsite îngropate chiar dincolo de zidurile a ceea ce a fost, în urmă cu aproape 2.000 de ani, un port plin de viață din Egipt.
Corpurile animalelor erau acoperite cu materiale textile sau ceramică
Multe dintre animalele respective au fost lăsate să se odihnească în pace purtând câte un guler metalic sau coliere cu mărgele delicate. Corpurile lor erau acoperite cu materiale textile sau ceramică. Dar erau animale de companie?
„Este ceva complet diferit de ceea ce descoperim de obicei”, spune Bea De Cupere, arheolog la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale din Bruxelles.
De Cupere a studiat animalele domesticite în întreaga lume antică, inclusiv în Egipt, dar nu a fost implicat în săpăturile de la Berenice.
Cel mai vechi cimitir pentru animale de companie, încă o enigmă
Robert Losey, un arheolog de la Universitatea din Alberta, pune la îndoială și afirmația lui De Cupere privind locul descoperit.
„Este un cimitir foarte interesant. Dar sunt foarte departe de primele înmormântări de animale care aveau în mod clar legături emoționale puternice cu oamenii”, spune Losey, care nu a fost implicat nici el în cercetare.
Losey este specializat în înțelegerea arheologiei relațiilor om-animal și a realizat ample lucrări de teren în America de Nord și Siberia, inclusiv în mai multe locuri de înmormântare a animalelor mai mici, dar mult mai vechi.
Opiniile diferite ale arheologilor arată că locul considerat a fi cel mai vechi cimitir pentru animale de companie rămâne încă o enigmă, un loc stranui unde au fost îngropate mai multe animale.
Vedetă greu de recunoscut fără machiaj. Îi lipsește și altceva
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook