Acum doi ani, într-o zonă rurală din Polonia, arheologii au făcut o descoperire macabră – un schelet îngropat cu o seceră așezată de-a curmezișul pe gât și un lacăt uriaș prins de degetul de la picior. Oamenii se temeau că femeia era un „vampir în viața reală”, astfel că această formă de „dublă protecție” a fost aplicată cadavrului de către localnicii polonezi pentru a o împiedica să se ridice din mormânt.
Zosia, așa cum a fost numită, este unul dintre cele aproximativ 100 de schelete descoperite într-un câmp din apropierea satului mic Pien, la sud de orașul Torun, Polonia. Ea a fost dezgropată în vara lui 2022 de arheologul profesor Dariusz Polinski și partenera sa, Magda Zagrodzka.
Localnicii se temeau că Zosia era vampir
Spre sfârșitul săpăturilor din Pien, acum doi ani, profesorul Polinski a lovit ceva ce suna a metal cu mistria sa. După ce au îndepărtat cu grijă pământul, cercetătorii au găsit-o pe Zosia, care este singurul schelet din câmp cu o seceră așezată în jurul gâtului. O unealtă agricolă cu o lamă ascuțită și curbată, secera ar fi fost plasată pentru a se asigura că Zosia s-ar fi decapitat dacă ar fi încercat să se ridice din morți.
„Se poate presupune că, dintr-un motiv oarecare, cei care au înmormântat-o pe femeie se temeau că aceasta se va ridica din mormânt”, a spus profesorul Polinski.
„Poate că se temeau că era un vampir”.
Secera nu a fost așezată plat, ci poziționată pe gât în așa fel încât, dacă defuncta ar fi încercat să se ridice, cel mai probabil capul i-ar fi fost tăiat sau rănit”.
Femeia suferea de o anomalie la stern
Scanările osoase au descoperit o anomalie în sternul Zosiei, sugerând că ar fi avut o deformare fizică ce îi provoca dureri mari. Această deformare ar fi putut să o facă deosebit de temută ca vampir înainte de a fi sacrificată brutal și îngropată.
Scanările osoase ale femeii au fost examinate de medicul investigator Dr. Heather Edgar de la Universitatea din New Mexico. Anomalia din stern.
Această deformare vizibilă îi provoca Zosiei dureri și „marca această persoană în fața altora ca fiind un monstru”, a declarat Dr. Edgar.
Pentru că a murit în perioada războaielor suedezo-poloneze, cercetătorii speculează că ar fi putut fi suedeză și, prin urmare, considerată o „străină nedorită”.
Inteligența artificială i-a redat chipul
Polinski și Zagrodzka au colaborat cu expertul în reconstrucție facială Oscar Nilsson, care a realizat o scanare digitală al craniului ei și a făcut o copie folosind o imprimantă 3D.
El a modelat noi „mușchi” ai feței folosind lut și a utilizat silicon pentru a-i oferi o nouă piele. Reprezentarea finală sugerează că femeia avea trăsături frumoase, ochi albaștri și părul tuns scurt.
Zosia a fost găsită și cu o căciulă de mătase pe cap, ceea ce indică faptul că avea un statut social înalt. De asemenea, avea și un dinte proeminent.
„Câmpul Vampirilor”, locul unde erau îngropați membri nedoriți ai societății
În total, au fost găsite aproximativ 100 de morminte în câmpul Pien, poreclit „Câmpul Vampirilor”.
Cele 100 de morminte includ un copil parțial exhumat, o femeie însărcinată, o femeie cu sifilis avansat și un bărbat cu un cadavru de copil la picioare. Profesorul Polinski spune că acest cimitir era destinat în special persoanelor care erau „excluse din comunitate”.
Cu toate acestea, toate mormintele au fost lăsate nemarcate și nu există niciun fel de înregistrări scrise despre corpurile de la fața locului, ceea ce face identificarea o sarcină monumentală.
Unele corpuri fuseseră întoarse cu fața în jos, altele erau acoperite cu pietre, în timp ce unele aveau monede în gură. Cu toate acestea, doar Zosia avea secera așezată pe gât, sugerând că de ea se temeau cel mai mult persoanele care au ucis-o.
Obiceiul îngropării cu secera la gât nu este singular
Secera așezată pe gât este rară, deși nu este un lucru necunoscut. Doar în acest an, cercetătorii au găsit un corp într-o biserică din Pączewo, așezat într-o manieră similară. Înregistrările miturilor despre cei morți datează încă din secolul al XI-lea în Europa de Est, în timp ce miturile despre vampiri datează din sfârșitul secolului al XVII-lea și al XVIII-lea.
Oamenii se temeau că unii dintre cei îngropați ar putea să învie ca monștri care sugeau sânge și să îi terorizeze pe cei vii. În părți ale Europei – în special printre slavi – credința în vampiri a devenit atât de răspândită încât a cauzat isterie în masă și a condus chiar la execuții.
Oamenii care mureau în moduri nefirești – cum ar fi prin sinucidere – erau, de asemenea, adesea suspectați de vampirism, iar corpurile lor erau mutilate pentru a preveni întoarcerea din morți.
Cele mai recente dezvăluiri despre Zosia fac subiectul unui nou documentar în două părți, „Câmpul Vampirilor”, care va fi difuzat pe Sky History.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook