Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea tabloului blestemat. Mărturiile sunt cutremurătoare: „Ochii ei te urmăresc prin cameră”

Povestea tabloului blestemat. Mărturiile sunt cutremurătoare: „Ochii ei te urmăresc prin cameră”
Tabloul cu portretul unei fetițe a fost returnat de două ori după ce proprietarii au rămas speriați de ochii ei care „te urmăresc prin cameră”.

Tabloul blestemat a fost vândut către doi proprietari diferiți și returnat de tot atâtea ori de către aceștia, disperați că nu puteau trăi cu lucrarea de artă în casă. Aceștia susțin că persoana pictată în tablou îi urmărea.

Un portretbântuit” al unei fetițe cu fața sobră a fost returnat de două ori la un magazin de caritate din Hastings, ceea ce i-a determinat pe managerii magazinului să îl catalogheze drept „blestemat„.

Tabloul, care înfățișează o fetiță într-o rochie roșie care privește cu aroganță în depărtare, a fost donat magazinului Hastings Advice Representation Centre (HARC) din St Leonards-on-Sea. The Telegraph relatează că tabloul a fost donat inițial de un bărbat de vârstă mijlocie împreună cu câteva rame. Managerul magazinului, Steve, a remarcat că fetița  cu chip destul de înfiorător are „ochi care te urmăresc prin cameră”.

Tabloul blestemat s-a întors de două ori în magazin

La prețul inițial de 25 de lire sterline, tabloul a fost vândut în scurt timp primului proprietar, însă uniunea lor a fost de scurtă durată, deoarece la mai puțin de două zile după achiziție, tabloul s-a întors la magazin. „Ea a spus: Trebuie să scap de acest tablou!, și că avea o aură în jurul lui, așa că l-am pus în fereastră cu un semn pe care scria posibil blestemat”, a povestit vânzătorul Steve.

Tactica de marketing a funcționat, iar imaginea a fost vândută din nou în curând unei noi femei care s-a întors însă și ea imediat „tremurândă și tulburată”, spunând că „nu vrea să mai vadă niciodată chestia aia blestemată”. Acest lucru a făcut ca magazinul să pună din nou un avertisment pe imagine: „S-a întors!!!! Vândut de două ori și returnat de două ori! Sunteți suficient de curajoși?”.

Tabloul blestemat i-a băgat în sperieți pe proprietari

După ce o imagine a fetei sinistre a fost distribuită pe rețelele de socializare și a atras atenția, cel de-al doilea proprietar s-a întors la magazin și a reintrat în posesia tabloului.

„Ultima persoană a fost îngrozită, nu putea să o aibă, dar apoi a văzut că avea atât de multe vizualizări încât s-a răzgândit. Ea crede că acum are un fel de valoare monetară. În această dimineață m-a sunat și mi-a spus: Ți-am returnat tabloul, dar mi-l poți da înapoi?. A decis că nu mai este speriată și că poate să suporte asta. A vrut să cumpere tabloul înapoi și l-a primit gratis. Niciunul dintre ei (foștii proprietari ai tabloului) nu a vrut o rambursare. Am pus prețul la 25 de lire sterline și la 20 de lire sterline. Scria „blestemat” și am crezut că este”, a mai spus Steve.

Internauții au explicații pentru înfricoșătorul tablou

De când postarea a fost distribuită pe rețelele de socializare, mulți utilizatori au comparat fetița portretizată în tablou cu păpușa blestemată Annabelle din filmul The Conjuring din 2013 și cu copiii fantomă bântuită din filmul The Others din 2001 – cu Nicole Kidman în rolul principal.

Totuși, nu toată lumea a fost împotriva prezenței unui tablou bântuit în casa lor. Un bărbat în mod clar singur a comentat: „Întotdeauna mi-am dorit un tablou bântuit. Simt că aș putea să mă apropii de spirit și am deveni prieteni”. Momentan el va trebui să aștepte eventuala returnare pentru a treia oară la magazin, ca să îl poată avea.

Sursa foto: Pixabay, X / Twitter

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre