Simona Ionescu / Redactor Șef

S-a elucidat misterul algelor. O familie întreagă găsită moartă într-un parc național

S-a elucidat misterul algelor. O familie întreagă găsită moartă într-un parc național
Spre sfârșitul lunii august publicam informații despre misterioasa moarte a unei familii, găsite în pădure. Inclusiv câinele lor era mort. Otrava unor alge a fost principala ipoteză. Poliția a anunțat acum altceva.

Revenim cu informații noi despre moartea suspectă a unei familii de americani despre care s-a avansat ipoteza că ar fi fost provocată de niște alege. Poliția a încheiat cercetările și a ajuns la altă concluzie.

Familia de tineri, găsită decedată în luna august într-un parc național din California, era formată din mama, tata, fiica de un an și câinele familiei. Toți erau morți când au fost găsiți.  Alarma dispariției lor fusese dată de bona familiei, apoi de colegii bărbatului.

După autopsie și analizarea probelor adunate din teren, Poliția a anunțat că moartea misterioasă a unui IT-ist britanic și a familiei sale nu mai este anchetată ca o crimă. Asta înseamnă că nu exista niciun indiciu că femeia, bărbatul, fetița și câinele ar fi fost suprimați prin violență.

Cadavrele lui Jonathan Gerrish, în vârstă de 45 de ani, ale soției sale Ellen Chung și ale fiicei lor Muji, de 1 an, împreună cu câinele lor Oski,

 

au fost găsite de echipele de căutare într-o zonă din parcul național Sierra, cunoscută sub numele de Devil’s Gulch. Trupurile au fost transportate cu avionul din zonă în acea după-amiază.

Șeriful Briese a spus: „Sunt aici de 20 de ani și nu am văzut niciodată un caz de moarte ca acesta. Nu există indicatori evidenți ai modului în care a avut loc.”

Specialiștii care au analizat zona au avansat ipoteza că ar fi posibil ca algele otrăvitoare din apa unui lac au ucis familia.

Polițiștii și procurorul au așteptat rezultatele rapoartelor de autopsie și toxicologie, care au durat câteva săptămâni. Ele au arătat că la originea decesul nu stau alegele otrăvitoare din lac și nici nu s-a produs un alt fel de intoxicare.

Nici ipoteza legată de o eventuală intoxicație cu monoxid de carbon dintr-o mină nu a rămas în picioare.

Moartea misterioasă a primit un verdict din partea Poliției

Săptămâna trecută, joi 21 octombrie, şeriful comitatului Mariposa, Jeremy Briese, a anunţat că familia a decedat din cauza căldurii. S-a ajuns la concluzia că e vorba de ”hipertermie şi o posibilă deshidratare” drept cauze ale morţii.

Se crede că excursioniştii şi-au epuizat rezervele de apă şi au fost probabil surprinşi de creşterea bruscă a temperaturilor în timpul drumeţiei, a precizat şeriful.

Temperaturile înregistrate în ziua excursiei au depăşit 42 de grade Celsius, au consemnat anchetatorii în raportul lor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre