Simona Ionescu / Redactor Șef

Luna lui Cuptor încinge buzunarul fumătorilor. Iată cât va costa un pachet de țigări

Luna lui Cuptor încinge buzunarul fumătorilor. Iată cât va costa un pachet de țigări
Scumpirile în lanț dau o lovitură în buzunarul fumătorilor. De la 1 august, ei vor plăti mai mult pentru viciul lor, acciza la țigări crește cu 31 de lei.

Potrivit proiectului de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, abia publicat, accizele pentru tutun, dar și pentru băuturi alcoolice, vor fi majorate începând cu luna viitoare.

România evită neîndeplinirea obligațiilor

Se ține astfel cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.
De la 1 august 2022, pachetul de țigări se va scumpi gradual, este posibil ca fumătorii să plătească mai mult cu 60 de bani pe pachet. Cel mai probabil, va fi stabilit un calendar de creștere în mai multe etape.

„În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului”.

Egalitate de șanse

Nivelul accizelor pentru băuturile alcoolice va fi de asemenea modificat, tot de la 1 august, ca o consecință a faptului că „nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal.”

„Ţinând cont de faptul că pentru produsele din tutun prelucrat supuse accizelor armonizate a fost stabilit anterior un calendar de creştere graduală a nivelului accizelor, precum şi similitudinea dintre această categorie de produse şi tutunul încălzit, se propune stabilirea unui tratament similar pentru produsele din tutun încălzit, prin introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor pentru aceste produse. Totodată, pentru egalitate de tratament în ceea ce priveşte taxarea produselor supuse accizelor nearmonizate, se propune majorarea nivelului accizelor şi pentru lichidul care conţine nicotină prin instituirea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru acest produs”, se mai arată în documentul Guvernului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre