Trăim zile de sărbătoare mare. Hristos a Înviat! Luni, 3 mai, începe Săptămâna Luminată, cu Lunea Albă. Are loc aşa-numita ”umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos.
Începe Săptămâna Luminată
Săptămâna Luminată. Finii se duc în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nașii trebuie să îi ospăteze pe fini.
Credința populară este că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile Raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad.
Uşile Raiului rămân deschise până în Duminica Tomii. Prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale.
Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, escatologic.
Tradiții în Săptămâna Luminată
O tradiţie în Lunea Albă este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos. A fost readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă.
În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.
Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. prima zi după Duminica Pastelui este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării. orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă. Este zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi.
Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercuri. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă.
Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde. Se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. Se cară 44 de găleţi cu apă, de o persoană, iar 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete.
Vinerea din Săptămâna Luminată. Poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă. Sursa: crestinortodox.ro
Cea mai frumoasă expoziție de Paște. Icoane pictate pe ouă de struț
1 Mai muncitoresc a devenit o zi banală din calendar. Fără parade grandioase
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook