Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce fac gospodinele în Lunea Mare
Lunea Mare tradiții Mare, prima zi a Săptămânii Mari sau Săptămâna Patimilor, este cinstită de credincioși cu rugăciune și post aspru. Tradiții și obiceiuri.
În sfânta biserică, preoții vorbesc despre tânărul Iosif care a fost vândut de frații săi în Egipt, amintind de felul în care la rândul său Mântuitorul a fost vândut de Iuda. De asemenea, în timpul slujbei din Lunea Mare tradiții Mare se face pomenirea smochinului neroditor, pomul blestemat de Mântuitor înaintea intrării Sale în Ierusalim. Și așa cum Hristos a fost aruncat într-o fântână, așa a fost pus și Mântuitorul în mormânt, iar a treia a Înviat.
Potrivit tradiției, în Lunea Mare gospodinele încep curățenia de Paște. Lucrurile vor fi scoase afară, casa va fi aerisită pentru ca toate relele să plece. Se spală totul, se văruiește, pentru că nu trebuie „să te prindă Paștele în necurățenie, că te bleasteamă casa”.

În Lunea Mare se citește și această rugăciune, aducătoare de bucurii, care vă liniștește sufletul. „Doamne Iisuse Hristoase, cu adânca umilință recunosc și mărturisesc, ca în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești.
Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, ma rog cu umilința indurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajuta să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfanta Ta Răstignire! O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te sa fie voia Ta cu mine, după buna plăcerea Ta.
Pedepsește-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu in cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulțumesc, pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor.
Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciți-mă să vă vad la moartea mea, stand în jurul meu și să duceți sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Fetei lui Dumnezeu, iar vouă sa vă mulțumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat in veci. Amin .”
Lunea Mare tradiții sunt păzite cu sfințenie în familiile române care respectă Săptămâna Patimilor. Gospodinele știu bine ce înseamnă Lunea Mare tradiții și cum trebuie să se pregătească spiritual. În această zi plină de semnificație religioasă, Lunea Mare tradiții includ post aspru, rugăciune și meditație asupra tainelor creștine. Obiceiurile acestei zile sunt transmise din generație în generație în fiecare casă românească. Tradiții necunoscute în Lunea Sfântului Duh. Ce nu aveți voie niciodată să faceți a doua zi de Rusalii.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook