După o serie de operații, comă indusă și zile în șir de spitalizare, Dana Roba s-a externat. Are mâinile bandajate și chipul de nerecunoscut. Soțul ei, de care urma să se separe în urma unui divorț „amiabil” pentru care femeia plătise toate cheltuielile, a decis să se răzbune în cel mai abject mod și să o distrugă, la propriu pe frumoasa care i-a fost alături opt ani, dăruindu-i și două fiice superbe.
Celebru make-up artist, dana Roba era o femeie extraordinar de frumoasă. Tocmai de aceea, atacul gândit de Balaciu a fost țintit: înarmat cu un ciocan, acesta i-a spart chipul. A vrut ca în urma separării aceasta să își piardă frumusețea, dar și incapacitatea de muncă. Imaginile care au apărut în mediul online imediat după descinderea poliției în locuința lor o arată pe femeie mutilată, într-o baie de sânge, întinsă în pat.
La externare, se vede că Dana Roba e departe de imaginea impecabilă dinainte, craniul fiindu-i deformat de pe urma oaselor sparte cu ciocanul. Frumusețea de odinioară e de nerecunoscut aproape, însă, dacă Dumnezeu i-a dat zile, dana Roba și-a găsit puterea să lupte în continuare pentru ea. E decisă să facă tot ce îi stă în puteri pentru a redeveni cea care a fost.
Dana Roba plătise pentru divorțul de soțul ei
În prezent starea de sănătate a Danei Roba s-a stabilizat. Ea a revenit acasă și e asistată, 24 de ore din 24 de o asistentă medicală, deoarece nu își poate folosi mâinile, care i-au fost și ele sparte cu ciocanul de soțul gelos. Acum, Dana Roba a decis să facă rost de bani pentru trei operații care ar ajuta-o să își reconstruiască fața. Make-up artistul afirmă că mai are nevoie de două intervenții pentru reconstrucția feței și una la mâna dreaptă, deoarece are toate degetele rupte și ambele mâini în ghips. Imaginilile cu Dana Roba sunt șocante.
Recent, Dana Roba a împărtășit o fotografie pe rețelele sociale în care apare alături de una dintre fiicele sale, anunțându-și urmăritorii că se recuperează. Totodată ea povestește cum soțul ei a premeditat totul. Dar spune și că ea era cea care aducea bani în casă. Așa cum au dezvăluit sursele Rețete și vedete, fost jandarm și apoi fost arbitru de Liga 5, Daniel Balaciu își investise ultimii bani într-un teren privat de fotbal, însă afacerea nu îi aducea câștig deloc.
„Ultima fotografie în care am arătat impecabil. Înainte cu o zi de măcelul pe care l-a organizat fostul soț fără ca sa îmi zică nimic în seara respectiva. Mereu când nu ne înțelegeam îmi spunea: mai bine te văd moarta decât sa divorțezi de mine. Eram înainte cu două zile de divorțul pe cale amiabilă pe care l-am plătit eu, 800€”, a scris Dana Roba pe Instagram.
Sursele noastre arată că soții aveau probleme de mult, și, în trecut, au mai existat tentative de separare, peste care însă femeia a trecut, gândindu-se că fetițelor ei le e mai bine să crească într-o familie cu mami și tati alături.
Se pot face donații pentru a o ajuta pe femeia mutilată
„Acum mă refac ușor, și mai am nevoie de încă trei operații chirurgicale. Două pentru reconstrucția fetei și una la mâna dreapta pentru că am toate degetele rupte și am ambele mâini în ghips. Regret amarnic și sunt foarte necăjită că nu pot lucra.
Voi lupta pentru copiii mei și consider ca Dumnezeu m-a lăsat o mărturie vie in viața și un exemplu pentru fetițele mele, Chantal și Celine pe care le iubesc enorm de mult. Vă iubesc și mă gândesc la voi. Când mă fac bine voi face un live aici pe Instagram”, a fost mesajul postat de Dana Roba.
Amintim că Dana Roba a fost bătută în urmă cu câteva săptămâni de Daniel Balaciu, soțul său de care urma să divorțeze. Bărbatul a lovit-o devastator cu un ciocan în cap și peste mâini, dar a lovit-o cu picioarele. Când a ajuns la spital, medicii nu i-au dat Danei șanse se supraviețuire.
Între timp soțul agresor a fost arestat preventiv. El le-a spus polițiștilor că și-a bătut și mutilat soția exact pentru că Dana Roba voia să-l părăsească. Până în acest moment, fetele Danei Roba, care au șapte ani, nu știu ce s-a întâmplat cu mama lor. Ele fuseseră duse în ziua atacului la bunicii paterni, unde se găsesc și în prezent.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook