Mădălin Voicu va deveni bunic în luna mai și nu mai știe ce să facă ca să treacă timpul mai repede.
Mădălin Voicu abia așteaptă să-și țină nepoțica în brațe. E hotărât: micuța va purta două nume
Într-un interviu pentru Impact, Mădălin Voicu a mărturisit că nimic nu e mai minunat ca momentul în care va ține în brațe prima nepoțică și abia așteaptă întâlnirea cu ea. Cunoscutul politician spune că au fost alese și două nume pe care le va purta micuța care va vedea lumina zilei în luna mai: Anora Ecaterina.
„Am deja doi nepoți. Ioana va naște o fetiță în luna mai. Va fi singura dintre nepoții mei. Ioana și-a dorit fată, eu tot băiat, dar uite că a învins fiică-mea. Și va avea două nume, unul e Anora și celălalt Ecaterina”, a declarat artistul.
Ioana nu se grăbește cu nunta
Sigur că toată lumea e curioasă să afle când va avea loc nunta, dar Mădălin afirmă că nu se grăbesc cu marele eveniment și s-au gândit să facă pasul cel mare undeva, la sfârșitul anului.
„Nunta se va întâmpla undeva la sfârșitul anului. Problema e că nu trebuie aglomerate evenimentele”, a completat acesta.
Mădălin Voicu nu mai vrea să se căsătorească
Până în acest moment, Mădălin Voicu a fost căsătorit de trei ori și are șapte copii. În prezent, el trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Adriana, mai mică cu 22 de ani, însă nu mai vrea să-și mai pună pirostriile, considerând că mariajul nu i-a purtat niciodată noroc.
”Nu ar mai trebui să fac asta. Căsătoria nu-mi poartă noroc deloc. De obicei, sunt un om care mă înscriu în rigorile ordinii și disciplinei, dar am zis că de data asta nu”, s-a destăinuit Mădălin Voicu. El este fericit că urmașii săi îi calcă pe urme, moștenindu-i talentul artistic.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook