Simona Ionescu / Redactor Șef

Madonna, poză rară cu familia. Iată cum a apărut vedeta pe internet!

Madonna, poză rară cu familia. Iată cum a apărut vedeta pe internet!
Madonna și-a uimit fanii atunci când a postat pe rețelele de socializare o fotografie de familie foarte rară, cu cei șase copii.

Cântăreața, în vârstă de 62 de ani, a sărbătorit Ziua Recunoștinței alături de familie și au făcut împreună amintiri memorabile, pe care a vrut să le împărtășească cu fanii.

Vedeta pop a postat un clip video scurt și emoționant pe Instagram, în care își îmbrățișa cei doi copii biologici din relațiile anterioare și cei patru copii adoptați: David Banda, Mercy James și gemenii Esther și Stella, din Malawi, Africa. I s-a alăturat și iubitul ei Ahlamalik Williams, în vârstă de 26 de ani, pentru portretul de familie pe care l-a imortalizat.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Madonna (@madonna)

Madonna stătea în mijloc, înconjurat de copii ei și arăta senzațional într-o o rochie neagră de mătase. Fiica ei, Lourdes Maria Ciccone Leon, cunoscută și sub numele de Lola, a pozat în colțul din stânga și a pus o mână în jurul fratelui ei David. David, care stătea în picioare lângă mama lui, era îmbrăcat într-un costum elegant.

Pe partea dreaptă a Madonna se afla fiul ei Rocco, pe care l-a făcut cu fostul soț Guy Ritchie. Rocco a purtat, de asemenea, un costum de lux și semăna izbitor cu tatăl său. Avea brațul în jurul surorii sale Mercy James, care părea încântată de momentele petrecute în familie. Gemenii Esther și Stella au purtat rochii asortate.

Copiii, pe primul plan pentru Madonna

În 2017, cântăreaţa s-a mutat cu toată familia în Lisabona pentru a fi alături de fiul ei David Banda care s-a înscris în Academia de Fotbal Benfica Lisabona. După ce a cumpărat o casă suficient de mare, Madonna i-a căutat profesor de muzică fiicei ei Mercy James, care vrea să devină rapper când se face mare.

În cazul fiicei ei, Lourdes, lucrurile sunt mai complicate. Madonna ar fi vrut să o vadă coregraf, actriţă sau regizor, dar „Lourdes vrea să fie dansatoare profesionistă”. Tânăra a urmat o universitate prestigioasă de teatru şi film. Rocco, care e student la Central Saint Martins, în Marea Britanie, e pasionat de artă.

„Cele două fetiţe din Malawi sunt fenomenale: joacă fotbal, dansează ca nebunele, cântă rapp şi colorează toată ziua. Încă nu s-au hotărât ce meserie vor să urmeze, dar le încearcă pe toate”, a declarat o sursă, în urmă cu câțiva ani.

Scandal la Radio Europa Liberă. Vladimir Tismăneanu a fost concediat

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre