Sănătatea oamenilor se pare că nu mai e interesantă pentru nimeni, iar trei magazine din lanțul Mega Image și Carrefour și-au primit pedeapsa.
Trei magazine Mega Image și un Carrefour din București, închise de ANPC pentru mizerie
45.000 de lei. Aceasta a fost amenda pe care au dat-o comisarii pentru Protecţia Consumatorilor, după ce au făcut controale la trei magazine din Bucureşti, aparţinând lanţurilor de retail Mega Image şi Carrefour. Motivul? Potrivit ANPC, acestea nu au respectat prevederile legale din domeniu.
Au fost retrase definitiv de la comercializare toate produsele cu deficiențe
Potrivit informațiilor oferite de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, magazinele găsite cu probleme sunt Mega Image din Şos. Pantelimon nr. 243 şi 286 şi Carrefour Market din Şos. Pantelimon nr. 249. Pe lângă amendă, au fost retrase definitiv de la comercializare toate produsele alimentare cu deficienţe, iar activitatea magazinelor a fost oprită pentru șase luni.
Mucegai și rugină
Comisarii au găsit mucegai și rugină sub tăvile unde erau depozitate produsele în vitrina caldă, dar și multă grăsime sub tăvile vitrinei de comercializare legume/fructe ambalate şi vrac, precum și un grad avansat de uzură, mucegai. Aceeaşi situaţie a fost întâlnită şi la vitrina raionului de peşte, dar și la cea cu produse lactate.
Dar asta nu e tot, pentru că probleme au fost găsite și în vitrinele de patiserie şi panificaţie sau în cele de cofetărie unde, pe lângă rugină și praf s-au găsit și resturi alimentare. De asemenea, în magazine inspectorii au găsit la vânzare legume şi fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare şi consistenţă, care aveau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice şi pete. Nu în ultimul rând, s-au descoperit produse congelate cu acumulare de gheaţă în ambalaj sau arsuri de congelare.
Sursă foto: agerpress
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook