Maggie De Block, ministrul sănătății din Belgia, face furori pe Internet cu masca ei

Maggie De Block, ministrul sănătății din Belgia, face furori pe Internet cu masca ei
Simpatica Maggie De Block, ministrul  al sănătății din Belgia, a atras atenția internauților. Nu este prima dată când postează fotografii nostime, dar acum a apărut cu o mască de protecție, imprimată cu nasul și gura ei.

O imagine cu Maggie De Block , ministrul federal al sănătății din Belgia, face înconjurul Internetului.  De vină este masca pe care a purtat-o în Parlamentul belgian, una imprimată cu propria față. Nu este la prima la ispravă de acest fel.

Ministrul sănătății din Belgia, face furori pe Internet cu masca ei

Maggie De Block este medic și politician cu state vechi. A fost criticată că are prea multe kilograme (130 kg) pentru ca să se ocupă chiar ea de sănătatea belgienilor, dar ”ministreasa” este haioasă, plăcută și surprinzătoare.

Însă, ultima năsbâtie a fost criticată. Maggie De Block este arătată cu degetul pentru că a purtat o mască imprimată cu chipul ei, care i-a acoperit doar gura, nu și nasul.

 

Acuzată pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului, Maggie De Block spunea senin, la un moment dat, că măștile de protecție ar putea da un fals sentiment de siguranță și că nu au nici un rost, atât timp cât nu sunt respectate și celelalte reguli de igienă, cum ar fi spălatul mâinilor și respectarea distanțării fizice.

Belgia a impus săptămâna trecută obligativitatea purtării măștilor în spațiile închise, cum ar fi magazinele, cinematografele, mijloacele de transport în comun.

După ce, la un moment dat, în primăvară, devenise ţara cu cel mai mare număr de victime raportat la numărul de locuitori, săptămâna aceasta, Belgia a avut zero decese din cauza noului coronavirus, pentru prima dată după 10 martie.

Condiții de intrare în Belgia pentru români

În ceea ce-i privește pe români,  Belgia i-a plasat recent pe „lista portocalie”. Asta înseamnă că autorităţile le recomandă să se autoizoleze sau cel puţin să limiteze pe cât posibil contactul cu alţi oameni, dacă vin în Belgia. De asemenea, oficialii belgieni le recomandă persoanelor aflate în aşa-numita „zonă portocalie”, adică cea în care se încadrează şi România, să-şi monitorizeze starea de sănătate şi să se adreseze imediat unui medic dacă prezintă simptome specifice.

Condiţiile de intrare sunt împărțite pe trei categorii: zona verde – fără măsuri speciale, zona portocalie și zona roșie, pentru care carantina și testarea sunt obligatorii.