Simona Ionescu / Redactor Șef

Două dintre cele mai cunoscute producții de la Antena 1 au revenit în această perioadă cu sezoane noi, iar odată cu ele în prim-plan au ajuns din nou și prezentatorii Irina Fodor și Radu Vâlcan. „Asia Express” a ajuns la sezonul 9, în timp ce „Insula Iubirii” a început sezonul cu numărul 10. 

Dincolo de audiențele importante pe care le aduc postului, cele două proiecte ar reprezenta și o sursă consistentă de venit pentru prezentatorii lor.

Irina Fodor, aproximativ 25.000 de euro pentru „Asia Express”

Irina Fodor a preluat rolul de prezentatoare a „Asia Express” începând cu sezonul 4, în 2021, după plecarea Ginei Pistol. De atunci, ea a devenit una dintre imaginile asociate cu formatul.

„Asia Express” și „Insula Iubirii”, adevărate mine de aur pentru prezentatori. Irina Fodor și Radu Vâlcan primesc sume consistente
Irina Fodor și Radu Vâlcan încasează sume consistente de la Asia Express, respectiv Insula Iubirii
Foto: Facebook

Actualul sezon, „Asia Express – Drumul Mătăsii”, îi poartă pe concurenți prin Uzbekistan și alte zone ale traseului, iar competiția a început deja cu probe dificile, tensiuni și primele eliminări. În ediția din 9 septembrie, What’s UP și Miky au părăsit competiția, după cursa pentru ultima șansă.

În ceea ce privește veniturile, este vehiculată suma de aproximativ 25.000 de euro pentru un sezon de „Asia Express”, pentru prezentatoarea Irina Fodor. Potrivit acestor informații, banii ar fi încasați pentru aproximativ 10 săptămâni de filmări.

Radu Vâlcan, legat de „Insula Iubirii” încă de la început

„Insula Iubirii” a dat startul sezonului 10 pe 4 septembrie, iar Radu Vâlcan s-a întors în Thailanda pentru cel mai nou capitol al reality-show-ului. Cinci cupluri au acceptat testul relației, iar concurenții au intrat deja în jocul în care tentațiile și momentele tensionate nu lipsesc. 

Noul sezon vine și cu elemente noi, inclusiv un test cu poligraful, menit să scoată la iveală adevăruri ascunse.

Radu Vâlcan este prezentatorul emisiunii încă de la început, iar pentru un sezon de „Insula Iubirii” suma vehiculată în presa mondenă se ridică la 10.000-15.000 de euro. Filmările ar dura aproximativ trei săptămâni, ceea ce înseamnă că perioada petrecută în Thailanda vine cu un câștig deloc de neglijat pentru soțul Adelei Popescu. 

Citește și: S-au întors la Insula Iubirii, sezonul 10, după ce au fost refuzați. Prințul Marco și Bianca au aceeași problemă, dar mult mai gravă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri