Mare atenție la ceas în noaptea asta, se schimbă ora! Este uluitor ce se întâmplă în Anglia

Mare atenție la ceas în noaptea asta, se schimbă ora! Este uluitor ce se întâmplă în Anglia
În noaptea de 30 spre 31 octombrie, trecem la ora de iarnă. Mai exact, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Acum nu mai e ca pe vremuri, nu mai trebuie să reglați ora pe telefoane sau calculatoare, aceasta se schimbă singură.

În ultima sâmbătă a lunii octombrie, se face trecerea la ora de iarnă. Este ceva diferit față de anii anteriori. Dacă în trecut trecerea se făcea în noaptea de 24 spre 25 octombrie, în 2021 trecerea s-a decis mai târziu cu o săptămână, respectiv în noaptea de Halloween, de 30 spre 31 octombrie.

Cum vor fi afectate mersul trenurilor și zborurile cu avionul

Chiar dacă pe telefoane ora ni se va schimba automat, trecerea la ora de iarnă afectează activitatea în anumite domenii de activitate. Bunăoară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mersul trenurilor se va schimba. Astfel, trenurile de călători, precum și cele de marfă vor fi îndrumate din stațiile de formare potrivit orei oficiale de vară, până la 4:00. În momentul în care va avea loc schimbarea orei, trenurile vor opri în stațiile din parcurs.

În momentul în care are loc trecerea de la ora 4:00 la ora 3:00, trenurile care au de parcurs o distanță scurtă își vor continua cursele până la destinație. Același lucru este valabil și pentru trenurile de marfă. Începând de duminică, 31 octombrie, trenurile – atât cele de stat, cât și cele private, vor circula după ora de iarnă – ora 4:00 devenind ora 3:00 -, a anunțat CFR SA. De asemenea, și programul zborurilor cu avionul va suferi modificări similare.

Are putea fi ultima trecere la ora de iarnă

Până acum schimbarea orei avea loc de două ori pe an, în lunile octombrie și martie, când se revenea la ora de vară, iar ceasurile se dădeau înapoi cu o oră. Ideea autorităților europene este ca schimbarea orei să nu se mai facă.

Amintim că în martie 2019, Parlamentul European a votat pentru renunțarea la practica de a regla ceasurile cu o oră primăvara și toamna începând cu 2021. După doi ani de analize însă, Consiliul UE nu a formulat o poziție comună. A avut loc și o cercetare în rândul populației. Sondajul, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, a avut  84% în favoarea renunțării la schimbarea orei.

Astfel, potrivit oficialilor Comisiei Europene, 2021 ar trebui să fie ultimul an când această schimbare s-ar mai produce, însă deocamdată nu se știe nimic concret.

Să vedeți ce se întâmplă în Anglia!

Ziua în care se trece la ora de iarnă este  teribil de obositoare pentru ceasornicarul oficial al Castelului Windsor, din Marea Britanie. Acesta are de lucru cât nu are în tot anul. Ceasornicarul trebuie să regleze toate cele peste 400 de orologii din Royal Collection Trust, reședința reginei.

Fjodor van den Broek este actualul conservator orologic al castelului regal vechi de 900 de ani, iar schimbarea manuală a orologiilor regale, cu mecanisme de sute de ani, este cea mai importantă sarcină a acestuia, atunci când  se schimbă ora. Anul trecut, acesta mărturisea că are nevoie de nu mai puțin de 16 ore pentru a regla toate cele 400 de ceasuri din reședință.  Unele din ele au peste 300 de ani.

„Sunt doar eu și am un coleg la Palatul Buckingham care schimbă toate ceasurile de acolo. Oamenii sunt încă uimiți de faptul că la Castelul Windsor și la Palatul Buckingham în bucătării ceasurile sunt setate cu cinci minute înainte, o măsură de precauție ca mâncarea să ajungă întotdeauna la timp”, a declarat el pentru BBC, anul trecut.

Istoria orei de iarnă

În 1976, Franța a fost prima țară care a adoptat ora de vară, pe ideea că o oră de lumină naturală în plus seara reprezintă o importantă economie de energie.

Dar trecerea la ora de vară nu era o noutate. Aceasta ea fusese adoptată pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, tot din motive de economie a combustibilului. România, de exemplu, a adoptat ora de vară pentru prima dată în 1917. După război, țara noastră a renunțat la acest sistem. A revenit la ora de iarnă și de vară în 1932 din aceleași rațiuni economice, apoi a renunțat în 1943. Ulterior, ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. Altfel, în lume, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă.

Atenție, schimbarea orei ne afectează sănătatea

Oamenii de știință au stabilit că schimbarea orei ne  afectează destul de mult sănătatea, existând chiar cazuri în care multe persoane au avut o creștere a riscului de infarct. Pe de altă parte, psihologii spun că la două săptămâni de la modificarea orei s-au întâlnit cazuri de suicid, în special la persoanele depresive sau care sufereau de anxietate.

Majoritatea persoanelor însă devin triste, irascibile și lipsite de vitalitate. Pentru a combate neplăcerile legate de trecerea la ora de iarnă e important să faceți cât mai multă mișcare și să optați și pentru o alimentație cât mai sănătoasă, cu multe fructe și legume.