Milionara elvețiană regretă că i-a dat iubitului român bolidul de 600 de cai putere. Bărbatul e în stare gravă

Milionara elvețiană regretă că i-a dat iubitului român bolidul de 600 de cai putere. Bărbatul e în stare gravă
Supranumită „regina supremă a apartamentelor”, antreprenoarea elevețiană milionară Anja Graf, care a cumpărat anul trecut hotelul Ramada-Majestic, regretă amarnic că i-a dat iubitului român bolidul de 600 de cai putere cu care acesta a făcut un accident mortal. Și-a ucis prietenul într-un accident, iar el se zbate între viață și moarte.

În vârstă de 28 de ani, românul era la volanul unui bolid Mercedes AMG GT S de 600 de cai putere când a pierdut controlul volanului.  Marți seara, acesta se afla cu prietenul său alături. Alexandru Ionuț Enache a pierdut controlul mașinii, între Dobrești și Topoloveni, a rupt un stâlp și s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, Mercedesul înmatriculat în Elveția s-a răsturnat pe o parte în șanțul de pe marginea șoselei, o roată s-a rupt, iar motorul a sărit de pe șasiu.

Prietenul lui Alex, Andrei, un tânăr de 19 ani, a murit pe loc. Iubitul milionarei elvețiene Anja Graf a supraviețuit, însă a suferit răni grave. A doua zi după accident a fost transferat într-un spital din București, unde medicii se luptă să-i slaveze viața. Între timp, polițiștii care anchetează accidentul așteaptă rezultatul testelor de sânge, pentru a vedea dacă șoferul se urcase la volan sub influența alcoolului sau al altor substanțe.

Milionara și iubitul romn s-au cunoscut când acesta era polițist

Potrivit presei elvețiene, milionara a  luat de urgență avionul și a venit în România, să fie la căpătâiul mai tânărului ei iubit. Potrivit presei argeșene, milionara și Alexandru Ionuț Enache s-au cunoscut în București după ce acesta a oprit-o în trafic pe vremea când era polițist. În vârstă de 45 de ani, Anja Graf se află în topul milionarilor din Elveția.

Ea și-a mutat centrul de interes în România în 2019, începând mai multe afaceri imobiliare. În prezent deține hotelul Ramada Majestic din București, o filială Vision Apartments, unde iubitul ei a devenit membru în boardul companiei. După ce a cumpărat, anul trecut, hotelul Ramada-Majestic din centrul Capitalei, antreprenoarea milionară elvețiană Anja Graf vrea să înceapă construcția unui complex rezidențial cu 350 de apartamente de închiriat. Ea a achiziționat în acest sens un  teren  lângă parcul Carol.