A iubit-o enorm și a făcut tot ce i-a stat în putință să o țină în viață. Ce s-a întâmplat în viața Minodorei.
Minodora își plânge durerea. „Exista o șansă, dar nu și-au asumat cei de la spital”
Au trecut 40 de zile de când Minodora și-a pierdut mama. Vedeta nu a putut să vorbească până acum despre această nenorocire, dar a povestit totul în emisiunea lui Teo Trandafir. Mama artistei s-a stins după o grea luptă cu boala de care suferea de ani buni.
Cântăreața susține că ar mai fi existat o șansă, dar medicii nu au vrut să facă nimic, grăbind sfârșitul cele mai dragi ființe a sufletului său. Minodora susține că ultimele cuvinte ale mamei sale au fost să se țină de muzică și să nu renunțe la visul său.
„Din aprilie a început totul și pe 12 august am pierdut-o”
„Am preferat să țin pentru mine pentru o perioadă de 6 săptămâni. Pentru că s-au împlinit 6 săptămâni de când am pierdut-o pe mica, pe mama, pe păpușa noastră. Pe dragostea familiei noastre, suportul și puterea noastră. A fost bolnavă, nu a mai rezistat.
Din aprilie a început totul și pe 12 august am pierdut-o. Eu eram pe litoral, cântam. Ea mi-a spus întotdeauna: «Minodora, tu trebuie să-ți faci meseria. Chiar și în momentul în care nu mai sunt. Faci ce trebuie făcut. Dacă imediat după ai de cântat, te duci și cânți. Să nu aud că nu mergi să cânți!»”, s-a destăinuit Minodora, în emisiunea lui Teo Trandafir.
„A fost depistat, dar nu s-a intervenit la timp, deși era în spital”
Femeia suferea de diabet, dar Minodora spune că la decesul ei a contribuit și nepriceperea unor medici. Cel mai dureros a fost faptul că, deși o recunoștea, mama nu-i mai putea spune ce o doare… „Mama a suferit de un diabet grav de un an de zile, de 25 de ani suferea. Diabetul atacă foarte mult, mai ales că era și pe insulină.
Atac cerebral, un infarct la intestinul subțire, mai multe complicații. A fost depistat, dar nu s-a intervenit la timp, deși era în spital. Da, exista o șansă, dar nu și-au asumat cei de la spital. Nu știau diagnosticul, deși mama țipa de durere la stomac. Calmante și nu s-a intervenit. Am luat-o de la spitalul respectiv.
Ea a fost salvată după ce acest infarct la stomac. Însă diabetul, după o lună de zile a făcut din nou infarct în mijlocul creierului. Mă recunoștea, dar nu mai putea să vorbească.”, a mai spus Minodora.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook