Simona Ionescu / Redactor Șef

Mitică Dragomir se duce să se vaccineze antirabic după scandalul cu Ceaușescu

Mitică Dragomir se duce să se vaccineze antirabic după scandalul cu Ceaușescu
Cu puțin timp în urmă, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a fost protagonistul unui scandal.

Cu doi ani în urmă au mai avut o altercație, acum cei doi au luat-o de la capăt. Ce mai au de împărțit Dumitru Dragomir și protestatarul auto-poreclit Ceaușescu.

Mitică Dragomir se duce să se vaccineze antirabic după scandalul cu Ceaușescu

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a avut parte de un conflict violent pe stradă cu protestatarul Marian Moroșanu, cunoscut ca și Ceaușescu. După ce și-a privit picioarele și a văzut că sunt pline de zgârieturi, Mitică Dragomir s-a speriat îngrozitor. El spune că va merge de urgență să se vaccineze antirabic, pentru că îi e teamă ca nu cumva câinele asmuțit de anturajul lui Ceaușescu, care i-a sfâșiat pantalonii, să fi fost turbat.

„Striga acolo: Comunistule, hoțule, banditule! Fraților, eu sunt de felul meu coleric și răspund, nu mă pot abține”

„Eu am terminat emisiunea la B1 și moderatorul mi-a spus: ‘Nea Mitică, nu ieși pe aici că nu te lasă ăștia să mergi la mașină! Nu m-au lăsat să ies. Eu, atunci, m-am întors și am întrebat de altă ieșire. Când m-am dus la ieșirea cealaltă, acolo era unul care mă pândea cu un câine.

Mie îmi e frică de câini, de oameni nu îmi e frică. (…) Striga acolo: Comunistule, hoțule, banditule! Fraților, eu sunt de felul meu coleric și răspund, nu mă pot abține. A început să mă înjure. A venit unul cu un câine și mi-a rupt pantalonii.

„Dacă nu punea câinele pe mine, nu ziceam nimic, mă urcam în mașină”

Erau trei inși: șoferul, care nu e șofer, e administratorul societății mele, Cristi. A venit să mă acopere și să deschidă ușa la mașină. (…) Toți trei au dat. (…) Cum să sun la 112 când în 10 secunde s-a întâmplat toată chestia? Pune unul câinii pe tine și tu suni la 112? Dacă nu punea câinele pe mine, nu ziceam nimic, mă urcam în mașină.

O să-mi chem avocatul mâine. (…) Poate are el dreptate, dar până atunci îl dau în judecată pentru ce a făcut și pentru faptul că a venit cu câinele dresat și mi-a sfâșiat pantalonii. (…) Văd că am și niște zgârieturi pe picioarele. Mi-e frică să nu fie câinele turbat, numai la asta mă gândesc. Mâine îmi fac antirabicul (…) „, a spus Dragomir, la Realitatea Plus.

„Când a ieșit el de la postul TV B1 i-am adus doar critici, iar el și șoferul au sărit să mă lovească”

La rândul său, Marian susține că Dragomir s-a năpustit asupra lui, ba și-ar fi pus și șoferul să-l bată. „Cred că victima sunt eu. Eu l-am criticat pe acest Mitică Dragomir pentru cât a furat. El și-a adus șoferul să mă bată. Eu doar l-am criticat, el a sărit mereu la bătaie. Diferența între Dumitru Coarnă și Mitică Dragomir este mare.

El nu avea comportamentul acestui personaj sinistru din politică. Când a ieșit el de la postul TV B1 i-am adus doar critici, iar el și șoferul au sărit să mă lovească. Ăsta cred că a fost ordinul lui Mitică Dragomir”, a spus Marian Moroșanu, cunoscut drept „Ceaușescu”, la Realitatea Plus.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre