Simona Ionescu / Redactor Șef

Motive pentru care nu slăbim. Ce putem face

Motive pentru care nu slăbim. Ce putem face
Zeci de diete, informații despre cum să ne alimentăm sănătos și alte „nebunii”, pentru a scăpa de kilogramele în plus. Iată câteva motive pentru care nu slăbim.

În topul preferințelor de  început de an este slăbitul, dar numai 20 la sută dintre cei care își doresc acest lucru reuşesc să slăbească. Deseori, motivul nu se ascunde în anumite probleme de sănătate sau doar în lipsa voinței, ci în mare parte în modul de viață defectuos. Motive pentru care nu slăbim. 

Motive pentru care nu slăbim. Ce e de făcut

Calcularea numărului de calorii

Oricât ar părea de ciudat, dar majoritatea subestimează numărul acestora. Există chiar teorii conform cărora n-ar trebui să ne ghidăm după numărul caloriilor când vrem să slăbim. Nu este adevărat. Așa cred eu, dar și alți zeci de specialiști, care combat această idee. Dacă vrei să slăbești nu trebuie să consumi mai mult de 1800-2000 de calorii zilnic. În general, în medie sunt consumate 2500 calorii zilnic. Dar gustările dese şi preparatele calorice între aceste mese trec „neobservate” la noi în stomac, și duc la depășirea mediei calorice. O soluție ar fi să înscriem tot ce mâncăm. Să studiem etichetele cu numărul de calorii înscrise pe ele. Și desigur, mare atenţie la dimensiunea porţiilor pe care le consumăm în timpul meselor principale.

Activitatea fizică

Deseori, credem că o plimbare pe jos poate face minuni. Și da și nu. Depinde de câți pași facem. Zece mii de pași pe zi te pot scăpa de cel puțin jumătate de kilogram pe săptămână. Or, dacă te-ai apucat de slăbit, trebuie să faci cel puțin trei antrenamente săptămânal a câte 30 de minute, dar acestea să fie suficient de intensive, astfel ca pulsul inimii pe minut, pe care poți să-l măsori chiar singurică, să depășească 130-140 de bătăi.

Regim alimentar conform unui orar bine stabilit

Un documentar BBC numit „Slăbim fără să ne înfometăm”, demonstrează că un regim alimentar haotic duce la îngrășare. Micul dejun trebuie să devină o tradiție pentru cei care își doresc să slăbească, iar o concluzie ar fi că între gustări și mesele principale n-ar trebui să treacă mai mult de trei ore.

Un somn bun

Specialiștii spun că persoanele care dorm mai puțin de 6 ore au un nivel ridicat de grelină, un hormon care mărește apetitul, dar care stimulează un alt hormon, cortizolul – hormonul stresului. Așa că dorința de a mânca produse hiper calorice se acutizează pe măsura lipsei unui somn adecvat.

Foto: Facebook

Antonia, de nerecunoscut. Și-a schimbat radical look-ul. Am aflat de ce

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre