Ediția de astăzi a Cronicii Cârcotașilor, de la ora 20.00, va fi prezentată în formulă de 3.
Cine a sărit în ajutorul lui Dezbrăcatu și al Ioanei Petric?
Mutarea strategică a lui Șerban Huidu. S-a retras din Cronica cârcotașilor ca să…
E momentul lui Cove. În ediția din această seară a faimoasei emisiuni Cronica cârcotașilor, Cove va fi alături de Ioana Petric și Dezbrăcatu. Un ajutor de care aceștia aveau mare nevoie, după plecarea lui Șerban. Iar lui Cove, filmările i-au plăcut la nebunie.
“Cred că nu m-am mai distrat așa bine de ceva vreme. Gașca de cârcotasi e veselă și pusă pe vânat bâlbe, bebelușele se pricep la dans și mi-au arătat și mie câteva mișcări. Iar eu le-am oferit un scurt moment muzical. Adică, ne-am super distrat. Ioana și Dezbrăcatu au fost colegi buni și m-au lăsat și pe mine să îmi fac numărul la pupitrul Cronicii. Ce a ieșit? Vedeți diseară”, a spus Cove, entuziasmat.
Cel fără de bâlbă!
La rândul său, Ioana Petric a mărturisit că drăgălașul Cove a fost singurul prezentatorul pe care nu l-au putut prinde cu vreo bâlbă…
“Cove a fost un simpatic și eu sunt foarte fericită că a acceptat invitația noastră, pentru că am făcut echipă foarte bună. A fost cel mai diplomat cârcotaș din istoria cârcotașilor. Este și singurul prezentator TV care nouă ne-a dat bătăi de cap pentru că, oricât am încercat, nu l-am prins cu nicio bâlbă.
Din păcate, emisiunea durează doar două ore și nu am avut suficient timp să îi ascultăm poveștile „scurte și foarte scurte”, dar sperăm să mai vină, pentru că așa cum ne-am distrat acum, nu ne-am mai distrat de mult. (…) Pe final ne-am împrietenit așa de bine că ne-am decis să facem o trupă de nuntași profesioniști care să facă atmosfera la nunțile la care ne-a antamat Dezbrăcatu. Abia aștept să văd care sunt reacțiile oamenilor, pentru că astă seară vom avea o Cronicuță… diferită “, a afirmat Ioana.
Ce se întâmplă cu Huidu
După ce a anunțat că nu va mai prezenta emisiunea care l-a consacrat, Huidu a vorbit despre schimbările ce vor avea loc. ”Vor fi parodiate mai multe emisiuni, iar parodia – aşa cum avem, de exemplu, Denise Pilafai – va fi folosită în continuare în emisiune. Am updatat şi departamentul de bâlbe, acum este digitalizat.
Sistemul de monitorizare permite acum formatul HD pentru bâlbele pe care le prezentăm. Toată emisiunea va fi High Definition, inclusiv bâlbele”, a spus Șerban Huidu. Șerban a renunțat la celebra emisiune pentru că „ceea ce aveam de demonstrat pe sticlă s-a cam încheiat. Acum a venit timpul să demonstrez că mai am ceva de spus şi în afara acesteia!”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook