Simona Ionescu / Redactor Șef

Nana, artistul care făcea furori în anii 90, cântă la București. Uite cum arată fiica sa

Nana, artistul care făcea furori în anii 90, cântă la București. Uite cum arată fiica sa
Nana, celebrul rapper al anilor 90 care rupea topurile cu hit-ul „Lonely”, cântă la București pe 18 septembrie în cadrul festivalului Forever Hit. Toată lumea îl cunoaște, însă puțini știu că Nana este și mândru tătic. Fiica lui cea mare, Aaliyah, nu a vrut să facă muzică, iar artistul este încântat.

Nana, autorul celebrului hit ,,Lonely”, care a dominat topurile muzicale mondiale și a atins recorduri greu de egalat, vine la București pe 18 septembrie pe Arena Națională, în cadrul festivalului „Forever Hit”, unde vor urca pe scenă peste 20 de nume celebre ale anilor 90. La aproape 25 de ani de la lansarea piesei care s-a auzit pe toate radiourile din lume, artistul încă face muzică, cu aceeași pasiune ca la început. 

Nana, mesaj pentru români 


Nana a urcat și pe scena Diskoteka Festival, în urmă cu doi ani la Timișoara. Evenimentul a strâns atunci peste 100.000 de persoane în cele trei zile de distracție. Anul acesta organizatorii au decis să facă un festival de o zi, pe Arena Națională din București în luna septembrie, acolo unde se vor reuni peste 20 de nume mari ale anilor ’80 și ’90. Așa a luat naștere „Forever Hit”, cea mai mare discoteca în aer liber din Europa. 

Celebrul rapper are și un mesaj pentru români, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare în septembrie pe Arena Națională. „România este una dintre cele mai frumoase țări pe care le-am vizitat. Am luat în calcul să îmi fac vacanța aici, pentru că iubesc natura, dar și oamenii pe care i-am întâlnit. Abia aștept să ne vedem la Forever Hit în România pe 18 septembrie. Ai face bine să fii acolo, pentru că voi „arde” tot Bucureștiul”, a transmis artistul. 

Fiica sa, Aaliyah, nu vrea să facă muzică 

Pe parte personală se știu puține lucruri despre Nana. Cântărețul a preferat să-și țină familia departe de lumina reflectoarelor. Unul dintre fiii lui luptă să devină jucător NBA, după cum chiar vedeta mărturisea în urmă cu câțiva ani. Nana are și o fiică pe nume Aaliyah Angela Akosua, acum în vârstă de 23 de ani. „Iubita mea este musulmană. Eu sunt catolic. Aaliyah înseamnă literalmente „cel mai bun” în arabă. Al doilea nume al ei, Angela, este numele mamei mele. Al treilea nume al ei, Akosua, este un nume african, din Ghana, dat fetelor născute într-o duminică. Numele de familie este Abrokwa. În acest fel, ea știe unde sunt rădăcinile ei”, a explicat Nana numele fiicei sale. 

În ceea ce privește intenția tinerei de a urma cariera tatălui, acesta spune că este mulțumit că fiica sa nu și-a dorit să facă muzică. „Cânta când era tânără, dar apoi și-a dezvoltat alte interese. Am fost fericit. Am susținut intenționat talentele fiului și fiicelor mele în alte domenii de muncă. Fiul meu vrea să fie un jucător profesionist din NBA. Fiica mea este foarte inteligentă; vrea să studieze, iar muzica nu este o problemă – și sunt fericit – pentru că, în primul rând, ai nevoie de multă dăruire pentru a avea succes în muzică. 

Există o mulțime de elemente care trebuie combinate și care merg împreună și, de asemenea, nu este ușor să vă mențineți succesul. Nu este pentru toată lumea. Am văzut colegi care au fost atât de mult timp în afaceri și – nici măcar nu pot începe să descriu – nu toată lumea se poate ocupa de suișurile și coborâșurile artei (fie că este vorba de muzică sau pictură sau orice altceva). Nu este implicată și mă bucur”, a declarat artistul. 

Aaliyah este vloggeriță, dar nu se laudă cu părintele celebru 

Tânăra în vârstă de 23 de ani a cochetat cu vloggingul anul trecut. Pe canalul ei de YouTube Aaliyah a urcat câteva video-uri în care face tutoriale de makeup și Beauty. Fanii au sărit cu complimente la adresa ei în comentarii, însă nu păreau să știe că tânăra este fiica celebrului Nana. Iar ei nu îi place să se laude cu acest aspect, fapt ce demonstrează că vrea să reușească prin forțele proprii. Cât despre Nana, acesta își urmărește fiica din umbră pe Instagram, ca un tată mândru și grijuliu ce este. 

Nu îl rata pe Nana pe data de 18 septembrie pe Arena Națională din București, în cadrul Forever Hit Festival. Biletele se pot achiziționa de pe site-ul festivalului www.foreverhit.ro

Foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre