Chiar dacă se pare că ne vom confrunta din nou la toamnă cu un val al pandemiei, e posibil să fie ultimul. Coronavirusul nu mai are aceeași putere și se poate transforma într-o gripă sezonieră.
Ne-am bucurat mult prea repede. Coronavirusul nu ne lasă. Specialiștii spun ce se va întâmpla în toamnă
Numărul cazurilor de coronavirus ar putea crește din nou la toamnă. Printre cei care susțin acest scenariu se numără și medicul Adrian Marinescu care susține că ar putea fi ultima zvâcnire a nemilosului virus. După acest moment, vom învăța să trăim cu el.
„E foarte probabil ca la toamnă să avem creşteri. Creşterea numărului de infecţii nu va schimba acest concept de convieţuire. Din punctul meu de vedere, ce a început în 2022 va continua, iar pandemia se va încheia cu această convieţuire, nu cred că vor mai fi schimbări importante.
Şi când mă refer la impact la nivelul populaţiei, mă refer la spitalizări în număr mare, la presiune pe spitale, la ocuparea de paturi de terapie intensivă. Dacă vom fi suficient de echilibraţi, încât să luăm în calcul că vom mai avea infecţii şi că trebuie să le rezolvăm, cred că vom trece cu bine toamna”, a declarat Adrian Marinescu.
Vor mai exista și focare izolate
De asemenea, specialistul susține că și în anul ce va veni vom mai avea parte de focare izolate. „Încheierea pandemiei nu are nicio legătură cu dispariţia completă a virusului SARS-CoV-2. În momentul în care la nivelul mapamondului nu va mai fi o arie întinsă geografică şi în momentul în care vom avea cazuri izolate (…), atunci vom vom vorbi de focare izolate şi pandemia va fi închisă”, a mai transmis Marinescu.
Se va transforma totul într-o viroză sezonieră
În ceea ce-l privește pe Alexandru Rafila, acesta susține că infecția cu coronavirus se va transforma într-o viroză sezonieră, iar următorul val de infecții nu va crea probleme mari ca până acum. „Eu am evitat să fiu tranşant, pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie.
Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale. Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc.
Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe”, a spus Rafila.
Bill Gates: „Varianta Omicron, mai eficientă la imunizare decât vaccinul anti-COVID”
La începutul primăverii, Bill Gates, susținător al vaccinării anti-COVID, a recunoscut că cea mai bună variantă pentru a ține boala la distanță a fost imunizarea de turmă, care s-a realizat prin varianta Omicron. „Din păcate, virusul însuși, în particular varianta Omicron, este un tip de vaccin. Adică creează atât imunitatea de tip celular B și T. Și a reușit o treabă mai bună în a ajunge la populația globului decât au reușit vaccinurile.
Dacă faci un sondaj în țări diferite, vei afla că 80% dintre oameni au fost expuși la un fel de vaccin sau una dintre variantele virusului. Acum, șansele unei îmbolnăviri severe, în special la persoanele în vârstă și la cei cu diabet, este redusă sever, datorită expunerii la virus.
Nu am făcut o treabă bună cu terapia, am făcut un vaccin în doi ani. Acum există mai multă cerere pentru vaccinuri, decât cerere pentru ele. Data viitoare ar trebui să facem un vaccin în șase luni”, a afirmat Gates în februarie, prezent la Conferința de Securitate de la Munchen, Germania, potrivit CNBC.
Sursă foto: digi24
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook