Simona Ionescu / Redactor Șef

Noaptea muzeelor, eveniment când puteți descoperi istoria și cultura națională

Noaptea muzeelor, eveniment când puteți descoperi istoria și cultura națională
Noaptea Muzeelor  este un eveniment de anvergură care atrage milioane de români în fiecare an. Este o bună ocazie pentru a descoperi istoria și cultura națională. Sâmbătă, 12 iunie, muzeele din 72 de localități sunt deschise pentru vizitatori. Intrarea este gratuită.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale. Este organizată anual de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR). Sâmbătă, 12 iunie, pot fi vizitate 185 de spații culturale, din 72 de localități.

Poftiți la muzeu! Este gratis.

Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR). În anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au sărbătorit Noaptea Muzeelor pe 14 noiembrie. Însă, marea lor majoritate au fost în mediul online.

Anul acesta, Noaptea Muzeelor are loc sâmbătă, 12 iunie. La nivel național sunt pregătite 185 de spații cultural, din 72 de localități. Vor fi expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar şi unele activări în mediul online, anunţă organizatorii.

Program Noaptea Muzeelor 2021

Evenimentul se va desfășura anul acesta în 72 de localităţi. Toate muzeele şi casele memoriale din componenţa Muzeului Municipiului Bucureşti vor putea fi vizitate sâmbătă, de Noaptea Muzeelor. Intrarea este liberă în intervalul orar 16.00 – 22.00 (ultima intrare). Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va fi deschis între orele 20.00- 02.00 (ultima intrare), anunță organizatorii.

La etajul 1 al Primăriei Capitalei, sâmbătă, 12 iunie, vizitatorii vor putea vedea expoziția dedicată arhitectului Petre Antonescu, personalitate de frunte ale școlii de arhitectură românească.

La etajul 1 al Primăriei Capitalei, sâmbătă, 12 iunie, vizitatorii vor putea vedea expoziția dedicată arhitectului Petre Antonescu

Noaptea Europeană a Muzeelor la Brașov

Muzeul de Etnografie Brașov participă, sâmbătă, 12 iunie 2021, la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor. Vor fi deschise Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului și Muzeul de Etnografie ”Gheorghe Cernea” din Rupea, în intervalul orar 18.00 – 24.00. Vizitatorii sunt invitați să cunoască bogăția culturală din inima Brașovului sau a comunității din Rupea. Vor putea să participe la atelierele de îndemânare și creativitate, special organizate cu această ocazie. Accesul pe întreaga durată a evenimentului este gratuit.

La Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului vizitatorii sunt invitați să se conecteze, prin expoziția permanentă din cadrul muzeului, cu viața brașovenilor din secolele XVIII – XX. Vor avea ocazia să admire piesele unicat și pline de încărcătură simbolică prezentate în cadrul expoziției temporare ”De Paști în Țara Bârsei”. Copiii pot să participe la cele două ateliere tematice de creativitate și îndemânare, sub îndrumarea profesioniștilor muzeului. Obiectele rezultate le vor putea păstra ca amintire. Până duminică de la 10.00 la 18.00, în Piața Sfatului nr. 15, din Brașov, puteți pătrunde în atmosfera plină de magie a copilăriei din secolul al XIX-lea.

De miercuri până duminică de la 10.00 la 18.00, în Piața Sfatului nr. 15, din Brașov, puteți pătrunde în atmosfera plină de magie a copilăriei din secolul al XIX-lea.

Pe parcursul nopții, vizitatorii muzeului de la Rupea au posibilitatea să participe la atelierele de lucru manual. Pot învăța tehnici de împletituri, dar și să deprindă figuri de dans popular.

Aceste ateliere sunt posibile datorită colaborării Muzeului Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea cu Asociația ”RAMIDAVA XXI” Rupea și cu ”Junii Cetății Rupea”. Va fi și o prezentare de costume populare românești purtate de femeile din ”Junii Cetății Rupea”. Nu vor lipsi  filmele documentare privind viața și trecutul rupenilor, precum și fecioreasca fetelor și găteala capului femeilor din Crihalma.


Telefonul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej e piesă de muzeu

Expoziție grecească inedită la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului. 200 de ani de la câștigarea independenței

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre