Noi concurenți la Survivor România. Supervedetele au acceptat să intre la Faimoși

Noi concurenți la Survivor România. Supervedetele au acceptat să intre la Faimoși
La sfârșitul anului trecut, PRO TV preciza că lista de vedete care fuseseră propuse pentru Survivor România număra 50 de persoane, dar nu toate celebritățile au acceptat oferta producătorilor. Între timp, altele s-au răzgândit.

După eliminarea lui Cătălin Zmărăndescu, Survivor România a anunțat că Antonia și Dorian Popa vor face parte din echipa „Faimoșilor”.  Asta după ce, în ultimele ediții, „Războinicii” au cam întrecut vedetele din emisiune.

Antonia și Dorian Popa sunt doi artiști cunoscuți atât pentru piesele lor cât și pentru prezența constantă în mediul online și strânsa legătură cu fanii din online. În plus, amândoi sunt firi sportive, care se antrenează din greu la sală pentru a arăta impecabil, iar acest lucru se așteaptă să le fie de mare folos în întrecerile din Republica Dominicană.. Este prima dată când cei doi vor face parte din acest concurs.

Antonia și Dorian Popa erau de la început pe lista Survivor România

După cum chiar cei de la PRO TV au dezvăluit, Dorian Popa, Antonia și Alex Velea se găseau pe lista de vedete care ar fi putut participa la acest sezon din Survivor. Se vehicula că, numai pentru participare, fiecare ar fi primit  15.000 de euro, dar zvonurile nu au fost confirmate.

Survivor România a debutat în luna ianuarie. În echipa „Războinicilor”, s-au regăsit vedete consacrate. Astăzi, echipa mai are șase concurenți,  în urma eliminărilor de până acum. Cei care au plecat, pe rând, acasă sunt: TJ Miles, CRBL, Marian Drăgulescu, Laura Giurcanu, Elena Chiriac și Mari Fica. Echipa adversă, cea a  „Războinicilor” numără 10 concurenți în prezent.

Ultima eliminare a iscat un val de nemulțumiri în rândul publicului

Conform Cancan.ro, PRO TV a început să piardă din audiență, după ce oamenii obișnuiți au acaparat emisiunea. În plus, eliminarea lui Cătălin Zmărăndescu de la Survivor România a produs un val de nemulțumire în rândul fanilor emisiunii.

Aceștia i-au acuzat pe cei de la PRO TV că au „aranjat” eliminarea fostului luptător. Mișcarea rapidă a fost să atragă alte vedete în emisiune, pentru a completa echipa „Faimoșilor” tocmai pentru a-și recâștiga publicul.