Specialiștii spun că există apeluri misterioase atribuite unor fenomene paranormale. E vorba de persoane care ar fi primit telefon de la… rude trecute în lumea drepților.
Aceste apeluri care conțin zgomote de fond, iar vocea se aude foarte îndepărtată apar ca numere private. În Pakistan se spune că au existat anumite numere de telefon la care atunci când răspundea cineva apăreau semnale de înalță frecvență, care duceau la moartea instantanee.
Numărul lui Sadako
Ați auzit vreodată de numărul lui Sadako, 090-4444-444? Povestea acestuia este pe cât de ciudată, pe atât de înfricoșătoare. Se spune că acesta e prea lung pentru a fi apelat, dar cine avea ghinionul să răspundă auzea un zgomot straniu, dar și sunete și șoapte ciudate.
Legenda spune că cei care răspundeau erau găsiți decedați o săptămână mai târziu. Se spune că producătorii seriei de filme „The ring” s-au inspirat din legend acestui număr pentru entitatea malefică numită Sadako.
Și bulgarii au numărul lor malefic
0888.888.000 este numărul care i-a speriat pe toți bulgarii. Istoria acestuia nu e cunoscută pe deplin, dar se crede că ar fi apărut în preajma anului 2000. Primul deținător al acestui număr a murit la scurt timp de o boală incurabilă. O soartă la fel de tristă a avut-o și următorul deținător al numărului de telefon, care, după un an de când a început să-l folosească, a fost găsit împușcat pe stradă.
Și dramele nu s-au oprit aici, pentru că au fost urmate de alte trei nenorociri: o sinucidere misterioasă, un infarct și un accident de mașină. Chiar și presa bulgară a făcut la un moment dat conexiuni între numerele de telefon și decesele suspecte. În anul 2007, compania de telefonie Mobitel l-a suspendat.
Femeia care cere ajutor
În anul 1970, în Regatul Unit a circulat o legendă potrivit căreia un număr de telefon misterios ar fi putut să faciliteze legătura cu lumea de dincolo. Numărul putea fi apelat gratuit, iar la capătul celălalt era vocea unei femei care cerea ajutor. „Eram copil când am apelat la acest joc prostesc.
Am sunat, era ceva cu 0 și 2, nu-mi amintesc cu exactitate. Știu că am format și aparatul nu mi-a cerut bani, ceea ce mi s-a părut ciudat. Îmi aduc aminte vocea monotonă, care s-a auzit de la telefon. Avea ceva sinistru, parcă nu era din lumea asta. Era vocea unei femei care repeta mereu aceeași frază: Ajutor, ajutor, Susie moare”, a fost declarația unei persoane apărute într-o revistă de paranormal.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook