Simona Ionescu / Redactor Șef

O cântăreață celebră cere schimbarea steagului

O cântăreață celebră cere schimbarea steagului
Actualul steag „nu mai reprezintă democraţia şi libertatea”, e învechit și trebuie schimbat. Aceasta e ideea transmisă printr-o scrisoare.

O cântăreață celebră cere schimbarea steagului American. Celebra Macy Gray, care a cântat și la Timișoara Jazz Festival (2013), le-a trimis preşedintelui Joe Biden şi vicepreşedintelui Kamala Harris, o scrisoare deschisă, în care cere ca steagul american să fie actualizat pentru a reprezenta diversitatea populaţiei Statelor Unite. Gray, în vârstă de 53 de ani, a subliniat că actualul steag „nu mai reprezintă democraţia şi libertatea”, scrie billboard.com.

Ea a făcut referire la steagul bătăliei confederate, conceput ca simbol al opoziţiei abolirii sclaviei, dar şi la revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. Mia mult, artista cere ca, în legătură cu noile teme sociale, stelele de pe drapel să aibă culoarea pielii. În toate nuanțele ei.

Adresându-se preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Congresului american, Gray a scris că steagul „a fost deturnat ca un cod pentru o anumită convingere”. Ea a adăugat că, precum cel confederat, acest drapel este „degradat, învechit, dezbinător şi incorect” şi că nu mai reprezintă toţi oamenii.

O cântăreață celebră cere schimbarea steagului

„Nu este corect să fim forţaţi să îl onorăm. Este timpul pentru un nou steag”, a mai scris Gray. Legat de dungile de pe steag, Macy Gray a făcut referire la documentele Smithsonian care spun că cele albe reprezintă puritatea şi inocenţa. „America este mare. Este frumoasă. Pură nu este. Este zdrobită şi făcută bucăţi. Cum ar fi dacă dungile ar fi aproape albe?”.

Gray a mai susţinut că steagul ar trebui să includă 52 de stele – D.C. şi Puerto Rico între ele, despre care a spus că au făcut timp de decenii lobby pentru a fi considerate state. Și, în plus, artista cere ca stelele să arate diferit. „Dacă stelele ar reprezenta culorile noastre, ale tuturor – culoarea pielii voastre şi a mea – precum tonurile melaninei? Pătratul albastru reprezintă vigilenţa şi perseverenţa, iar dungile roşii, valorile. America este toate aceste lucruri”.

„În 2021, ne-am schimbat şi este timpul pentru o transformare, una care să reprezinte toate statele şi pe noi toţi”, a mai transmis artista.

Sursa foto: Instagram

Semne care îți transmit că ești epuizat emoțional

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre