Simona Ionescu / Redactor Șef

O rețetă dulce de post: tartă cu vişine şi nucă

O rețetă dulce de post: tartă cu vişine şi nucă
Vă invităm să preparați și voi această tartă minunată de post, gustoasă şi apetisantă. Vişinele sunt acrişoare, iar în loc de zahăr, blogerul nostru culinar, Liana Sabău, vă sfătuieşte să folosiţi miere.

Sezonul vișinelor a trecut, însă deja ați conservat cantități importante din acest fruct deosebit. Pe de altă parte, vișine proaspete mai sunt disponibile în supermarketuri. Vișinele sunt fructe bogate în antioxidanți și nutrienți importanți pentru organism. Acestea sunt printre cele mai iubite fructe ale verii, având un gust dulce-acrișor delicios.â

În plus, ele sunt pline de vitamine. Fructele au un conținut ridicat de apă (88,6%), acizi, pectine, proteine, zaharuri, celuloză, tanini, potasiu, fier, calciu, zinc, cupru sau magneziu, dar și vitamine A, B1, B2, B9 și C.  Pentru a prepara această rețetă puteți folosi vișine proaspete sau dulceață de vișine.

Ingrediente pentru tartă cu vişine şi nucă

1 borcan cu dulceaţă de vişine sau 300 g vișine proaspete ori congelate
100g miere,
200g făină,
125g margarină,
50g zahar pudră,
200g nuci,
1 lingură cu cacao,
1 vârf de praf de nucşoară,
sare

Mod de preparare

Se freacă mierea cu zahărul şi cu margarina moale. Adaugă jumătate din cantitatea de nuci măcinate -100g şi făina proaspăt cernută şi amestecată cu praful de cacao şi nucşoară. Frământă toate aceste ingrediente. Acoperă aluatul şi lasă-l să se odihnească aproximativ o oră. Poate fi ținut la frigider.

Întinde din trei sferturi de aluat o foaie şi aşeaz-o într-o formă de tarta neunsă. Presara restul de nucă măcinată – 100g, apoi răstoarnă dulceaţa de vişine deasupra. Dacă optați pentru vișine proaspete, atunci acestea trebuie preparate în prealabil. Se pun într-un vas antiaderent pe foc și se amestecă până ce devin de consistența dulceții. Dulceața astfel obținută nu trebuie să fie foarte lichidă, ci să aibă o consistență mai tare.

Întinde şi aluatul rămas şi taie-l fâşii late de 1 cm sau în alte forme decorative, pe care aşază-le deasupra tartei, cât mai decorativ. Tarta cu vișine și nucă se coace la foc potrivit, 40-45 de minute.

Sursa: Tarta cu dulceata de visine si nuca

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre