Fostul președinte al Americii, Bill Clinton, a avut două mandate, între 1993 și 2001. Soția sa, Hillary, a fost la doar un pas de a câștiga alegerile în 2016, însă Donald Trump a fost cel care a ieșit învingător. Lăsând la o parte scandalul cu Monica Lewinsky pe care îl știe toată planeta, mai există ceva ce îi urmărește pe cei doi soți încă din anii 90. Pare să existe un blestem bizar în jurul familiei Clinton.
Peste 50 de oameni care avuseseră legătură cu familia Clinton au murit în ultimii zeci de ani, unii dintre ei în condiții misterioase. Deși au fost făcute nenumărate anchete care au demonstrat că familia Clinton nu a fost implicată în niciunul dintre decese, conspiraționiștii au lansat așa zisa teorie „Clinton Body Count”, care afirmă că fostul președine și soția sa au comandat uciderea a peste 50 de oameni.
Oamenii din jurul familiei Clinton par loviți de blestem. Morți ciudate în „ograda” familiei Clinton
Acuzațiile împotriva soților Clinton au început încă din anii 1990, când în filmul documentar Cronicile Clinton, produs de Larry Nichols, Bill Clinton a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv de crimă.
Teoria a fost respinsă de alte instituții media, printre care Chicago Tribune și Snopes, care a arătat că multe persoane de pe lista așa-ziselor victime ale familiei Clinton au fost identificate greșit sau se mai află în viață. Mai mult, alte persoane de pe listă nu aveau nimic de a face cu Bill sau Hillary Clinton.
Există, însă, printre foștii colaboratori ai familiei Clinton multe persoane care și-au pierdut viața în circumstanțe ciudate. Mary Mohane a fost stagiară la Casa Albă. La începutul verii lui 1997, Mohane a fost împușcată în fața unei cafenele Starbucks din suburbiile Washington D.C.. Din câte se pare, Mohane a încercat să-i ia arma unui bărbat care încerca să jefuiască localul. Cu toate acestea, adepții conspirației cred că Mohane a fost ucisă la ordinul soților Clinton.
Un alt nume de pe această listă este Vincent W. Foster. Consilier adjunct la Casa Albă, Foster a fost găsit mort în Fort Marcy Park din Virginia, pe 20 iulie 1993. Autopsia a stabilit că moartea s-a produs din cauza unui glonț tras în gură.
Un alt nume pe listă este membru al personalului Comitetului Național Democrat pe nume Seth Rich. Acesta a fost asasinat în 2016, iar autorul a rămas necunoscut. S-a speculat că Hillary i-ar fi ordonat uciderea pe fondul scurgerii către Wikileaks a celebrelor e-mailuri în timpul campaniei prezidențiale din 2016. Rich însă nu a fost cel vinovat, ci hackerul Guccifer 2.0, conform Wikipedia.
Alegerile din 2016 par să fi făcut o nouă victimă
Scandalul alegerilor din 2016 are ecou și acum. Sâmbătă, cadavrul lui Christopher Sign, prezentator la ABC 33/40 din Birmingham, statul Alabama, a fost descoperit dimineața, în jurul orei 8. Polițiștii sosiți la fața locului susțin că ar fi vorba, cel mai probabil, de o sinucidere.
Christopher Sign, care a câștigat premiul Emmy ca reporter, este cel care a dat știrea bombă că fostul președinte Bill Clinton s-a întâlnit de urgență cu procurorul general Loretta Lynch la Aeroportul Phoenix Sky Harbor pe 7 iunie 2016. Întâlnirea a avut loc după ce FBI-ul, condus la acea dată de James Comey, lansase o anchetă cu privire la utilizarea de către Hillary Clinton a unui server neautorizat. Cum această întâlnire a avut loc cu câteva zile înainte ca FBI-ul să anunțe că nu va depune acuzații împotriva lui Hillary, mulți au speculat că întâlnirea a dat roade și că Bill Clinton a reușit să-și salveze soția.
Blestem, energii negative, sau karma?
Practic în ultimii 30 de ani, parcursul familiei Clinton cuprinde o linie lungă de cadavre lăsate în urmă. Deși legea a stabilit că cei doi soți nu au avut vreo legătură cu decesele, totuși ar putea fi vorba despre un blestem. Sau chiar de energii negative atrase de-a lungul vremii de către Hillary și Bill Clinton, care cumva au afectat pe cei din jurul lor poate.
O altă explicație ar putea fi și karma strămoșească a lui Bill sau Hillary. Poate cineva din familia lor a atras la un moment ceva care s-a transmis urmașilor. Nu se știe exact care este explicația, însă este absolut evident că ceva grotesc și înfricoșător îi bântuie pe cei doi Clintoni. Ceea ce este și mai ciudat este că cei doi par blestemați să aterizeze mereu în picioare, în timp ce oamenii din jurul lor ajung în pământ, mai devreme sau mai târziu.
Foto: Facebook, evz.ro
Descoperire uluitoare. O nouă planetă, asemănătoare Pământului
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook