Oana Roman face dezvăluiri despre copilăria ei. A crescut cu guvernantă, deoparte de greutățile vieților românilor în general. Și-a trăit copilăria într-o casă plină de cărți, cu anumite avantaje despre care spune acum că reprezintă un privilegiu „de admirat”.
Oana Roman: „Da, am avut guvernantă”
Vedeta a abordat subiectul marți dimineață, pe rețelele de socializare, într-un clip înregistrat în mașină. Ea vorbit despre cum e să vii pe lume într-o familie în care cultura și educația sunt puse la cel mai mare preț.
„Da, unii oameni au crescut și cu guvernantă și cu cărți multe în casă. Cărți care se ci citeau, nu erau puse într-o bibliotecă doar așa, ca să dea bine. Și cu pian și cu vioară și cu oameni deștepți și inteligenți prin jur. Da. Eu am crescut așa. Pentru că așa a vrut Dumnezeu. Să mă nasc într-o familie în care am avut și guvernantă, am avut și foarte multe cărți care se citeau în continuu. Și mie nu mi se pare că acesta este un lucru rău sau că este un privilegiu greșit. Este un privilegiu de care trebuie să ne bucurăm și pe care trebuie să îl admirăm la ceilalți. Așa cred”, a punctat Oana Roman.
Cum erau părinții Oanei Roman în tinerețea lor
Oana Roman a venit pe lume în anul 1976, la București. Părinții ei sunt Petre și Mioara Roman. Până la Revoluția din Decembrie 1989 Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa universitară și ca specialist în fizica fluidelor și poluarea mediului. În 1968 a devenit asistent la Facultatea de Energetică de la Institutul Politehnic București. Iar în 1976 a obținut titlul de șef de lucrări, apoi conferențiar. Asta după ce, șase ani mai devreme a reușit să obțină o bursă de studii doctorale, în Franța, la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse.
În 1971 obține masterul „Diplome d’Etudes Approfondies” și susține, în martie 1974, teza de doctorat la Institutul Mecanica Fluidelor din Toulouse, cu tema « Aerarea naturală a curgerilor cu suprafață liberă » și obține titlul de „doctor în științe”. Ulterior a devenit, prin concurs cadru didactic la trei universități din Toulouse (Școala Superioară de Aeronautică, Școala Superioară de Electronică, Informatică și Hidraulică și Universitatea “Paul Sabatier”, prin decret al Ministrului Educației din Franța).
Mioara Roman s-a bucurat, în tinerețe, nu doar de un chip frumos, ci și de o educație aleasă, ea însăși provenind dintr-o familie de intelectuali. Fosta soție a lui Petre Roman s-a născut în 1940 și a urmat studiile în străinătate. Lucru destul de rar la vremea aceea. Cu așa părinți e de la sine înțeles unde și de la cine a dobândit Oana Roman gustul pentru cultură și cărți. Dar și că a ajuns să studieze la Sorbona.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook