Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Zăvoranu s-a ales cu plângere penală de la șeful Spitalului Colentina. Acuzații foarte grave

Oana Zăvoranu s-a ales cu plângere penală de la șeful Spitalului Colentina. Acuzații foarte grave
Medicul Bogdan Ioan Furtună, fostul administrator al clinicii deținute de Oana Zăvoranu i-a pus gând rău Queridei.

Proaspătul manager al spitalului Colțea din București, medicul Bogdan Ioan Furtună, vrea să o potolească pe Oana Zăvoranu. Va avea sau nu succes?

Oana Zăvoranu tună și fulgeră. I s-a făcut plângere penală și se anunță război. S-a întors roata

În anul 2016, Oana Zăvoranu punea piciorul în prag într-o emisinune televizată, anunțând că a fost furată de medicul Bogdan Furtună, fost manager la clinica ei. „S-a întâmplat totul la sfârşitul anului 2016, fiindu-mi prezentat ca fiind un medic serios, dintr-o familie de medici.

Nimic din CV şi aparenţe nu dădea de bănuit. Dispuneam de bani cash şi a început individul să-mi ceară diverse sume de bani la ceas de noapte, pentru a cumpăra diverse aparate pentru clinică. Când nu am găsit niciun aparat medical în clinica noastră, atunci am descoperit că e ceva putred.

Soţul meu a găsit în 2018 nişte facturi falsificate, pe nişte aparate-fantomă. Avocaţii la care am apelat au înregistrări video şi audio cu momentele în care doctoraşul Furtună se milogeşte la mine. Acest individ este un şmecher, un profitor şi un escroc. Pe unde a fost, a fost dat afară, pentru că a ciordit, pe româneşte”, a susținut atunci vedeta.

„Nu îmi doresc publicitate pe tot felul de subiecte false”

Se pare că pe doctor nu l-au afectat astfel de acuzații, el fiind stăpân pe situație și lăsând totul în grija avocaților. „Acuzațiile nefondate ale doamnei Zăvoranu au făcut obiectul unei anchete DNA în cadrul căreia am dat declarații și am pus la dispoziție toate documentele care mi-au fost solicitate.

Nu este vorba despre cuvântul meu împotriva cuvântului dnei Zăvoranu, ci despre o acțiune a justiției care trebuie să aibă la dispoziție toate probele în acest dosar. Nu mă ocup personal de această problemă, mi-am angajat un avocat care să mă reprezinte și care mă ține la curent cu mersul lucrurilor, doamna Ioana Mates.

Eu sunt medic și sunt implicat în management sanitar și nu îmi doresc decât să îmi fac meseria. Nu îmi doresc publicitate pe tot felul de subiecte false”, a declarat acesta pentru Click.

I-a făcut plângere penală pentru șantaj

Acum, situația s-a schimbat radical, pentru că doctorul i-a făcut plângere penală Queridei pentru șantaj, dar reclamându-l și pe avocatul acesteia, Călin Ionuţ Silviu. El spune că ar fi împrumutat-o pe brunetă cu 40.000 de euro, bani care nu i-au fost returnați nici până în acest moment. În plus, el spune că atunci când a insistat, a fost amenințat cu șantajul.

„Amenințările au venit sub forma unui posibil scandal în presă, cu prejudicii de imagine”

„Curtea de Apel a constatat infracțiunea, în urma plângerii mele și au trimis-o în judecată. Eu nu am chemat-o în judecată. Eu am răspuns solicitărilor organelor abilitate. Nu am nici o teamă, decât cea de Dumnezeu. Dacă greșesc, îmi asum și răspund. M-au șantajat pentru o sumă de bani. Amenințările au venit sub forma unui posibil scandal în presă, cu prejudicii de imagine. Mi-au zis că mă distrug în presă. Mi-au cerut 800.000 de euro.

După aceea, au scăzut la 300.000 de euro. (…) Și ea, și avocatul mi-au spus că trebuie să merg la un notar și să semnez un document, pus de mine la dispoziția organelor de anchetă. Am întrebat cum se demonstrează notarului prejudiciul (n.r. suma transferată de medic ar fi reprezentat, oficial, returnarea unui împrumut) . Mi-au zis că notarul este prieten”, a declarat medicul pentru Click.

Sursă foto: instagram

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre