Simona Ionescu / Redactor Șef

Obiceiurile neobișnuite ale Antoniei. Nici Alex Velea nu poate să o înțeleagă

Obiceiurile neobișnuite ale Antoniei. Nici Alex Velea nu poate să o înțeleagă
Invidiată de femei și adorată de domni, Antonia rămâne una dintre cele mai frumoase femei ale României și o artistă hărăzită de Dumnezeu cu mult talent.

Sunt puțini însă cei care știu că vedeta are probleme pe care le-a tot ascuns de-a lungul timpului, legate de emotivitate.

Pentru că vrea să scape de această povară, Antonia a decis că a venit momentul să apeleze la ajutorul unui specialist. E convinsă că se vor termina toate problemele și va putea să-și trăiască viața liniștită.

„Am o problemă cu emoțiile. E un impediment pentru mine. Nu e ok. Mi-e frică că nu-mi amintesc cuvintele. Că o să falsez. E ceva rău acolo. Emoțiile te ajută când sunt constructive, dar emoții de genul ăsta nu te ajută. Poate am nevoie de terapie. Mă duc. Am început acum de curând. Mă lovesc zilnic de treburile astea. Teroare”, a explicat Antonia pentru Fanatik.ro

N-a fost mulțumită deloc de aspectul său fizic

Frumusețea a propulsat-o și în lumea modei, iar o perioadă Antonia a defilat pe podium, în aplauzele tuturor. Ciudat însă, ea spune că n-a fost deloc mulțumită de felul în care arăta.

„Eram lungă, fără forme. Cu năsucul mare. Ceva ciudat rău. În adolescență. Făceau mișto de mine că n-am forme. Că n-am sâni. Știi că acolo, fetele alea… Am făcut liceul în Las Vegas. Noi abia așteptam să plecăm de acolo. E un oraș de adulți. Ne plictiseam. Nu e un oraș de familie”, s-a destăinuit iubita lui Alex Velea.

Obiceiul rușinos din perioada copilăriei

În copilărie însă, viața a făcut să fie și bonă pentru cei mici și își amintește un lucru care acum i se pare cel puțin ciudat.

„Mă uitam în frigidere. Asta îmi plăcea să fac. Să văd ce mâncare au. Bine, unii aveau camere. Mă prefăceam că mă duc să mai iau niște apă. Scanam ce mai e de mâncare. Îmi plăcea să mănânc și acum îmi place”, a mai spus frumoasa cântăreață.

Un obicei neobișnuit și-a păstrat și acum, pentru că nu se poate abține să nu-i trimită cadouri unei domnișoare care face videoclipuri cu ASMR pe TikTok. Un lucru greu de acceptat de Alex Velea.

„Mai trimit trandafiri pe TikTok. La o fată pe care o urmăresc. Adică, bănuți, că-mi place mult de ea. Îi trimit, că sunt fană. Mie îmi place. Că mi-e drag de ea”, susține Antonia.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre