Oficial al OMS, acuzat de agresiune sexuală. Au fost formulate împotriva sa trei acuzații

În ianuarie, medicul a fost desemnat presupusul autor al unui caz mediatizat de presupusă agresiune sexuală la Summitul Mondial pentru Sănătate de la Berlin în octombrie 2022. Atunci, Rosie James, o doctoriță britanică a anunțat pe contul de Twitter că „a fost agresată sexual de un membru al personalului OMS” în timpul reuniunii.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a reacționat imediat la msaj și i-a oferit ajutorul doctoriței, menționând că este „îngrozit” de acuzaţii. Acesta a afirmat că agenția are „toleranţă zero pentru agresiunea sexuală”. Când această acuzație a fost făcută, doctorul Temo a încercat să obțină un post de conducere la OMS în Asia.
Potrivit AP, Waqanivalu ar fi fost implicat într-un caz similar în 2018. Cu doar puțin timp în urmă, la începutul acestei luni, Financial Times a anunțat despre o a treia acuzație împotriva medicului Temo Waqanivalu, care a fost făcută în urma unui eveniment din 2017.
Pentru că „investigaţiile şi procesele administrative aferente sunt confidenţiale”, OMS a spus că nu poate oferi nici un fel de detalii despre cazul medicului. Totuși, OMS a menționat că Waqanivalu a rămas „în concediu administrativ în timpul anchetei”.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook