Simona Ionescu / Redactor Șef

Orbit de gelozie, le-a ordonat copiilor: „Omorâți-o pe mama voastră cu pietre!”

Orbit de gelozie, le-a ordonat copiilor: „Omorâți-o pe mama voastră cu pietre!”
Faptele de care sunt capabile persoanele geloase întrec, de multe ori, limitele imaginației. Este și cazul unei povești din Italia, aflată, zilele acestea, pe rolul instanței. Este greu de imaginat că poate fi real ceea ce a fost capabil să le facă un italian gelos soției sale și copiilor lor.

Convins că nevasta sa umblă cu altul, bărbatul a dus-o în pădure, apoi le-a spus copiii lor minori să o ucidă folosind pietre, precum în pilda biblică. Din fericire, femeia a supraviețuit. Deși, numai de fericire nu a avut parte în perioada cât i-a fost alături soțului ei. Bărbatul este judecat în prezent la Roma pentru violență domestică și rele tratamente aplicate minorilor. Faptele pentru care a ajuns în fața instanței au fost comise între anii 2016 și 2018.

Timp de cel puțin doi ani bărbatul și-a bătut joc de viața soției lui, acuzând-o că l-a înșelat cu un alt bărbat și că nu a respectat regulile de viață creștine. Copiii lor erau educați în aceeași direcție. Trebuiau să își urmărească mama și  să-i raporteze totul tatălui.

„Omorâți-o cu pietre pe mama voastră!”

Italianul a ajuns la concluzia că nu poate trăi sub același acoperiș cu o „păcătoasă” care se abătuse de la regulile Bibliei și că ea trebuia lapidată. „A săvârșit adulter, este un păcat foarte grav”, le-a spus el celor doi copii minori ai lor. I-a montat pe aceștia împotriva mamei lor și îi punea să îi verifice telefonul și să îi caute în poșetă „dovezi” ale relației extraconjugale.

În final a decis să o pedepsească „cum se cuvine”. Bărbatul a dus toată familia într-o pădure de lângă Roma, și le-a ordonat copiilor: „Acum omorâți-o cu pietre pe mama voastră”, explicându-le că aceasta este o pedeapsă biblică pentru trădători, scrie cotidianul Il Mattino.

Familia trăia ca la mănăstire, în post și rugăciune. Plus bătăi

Persoană religioasă până la extrem, bărbatul își obliga întreaga familie să urmeze cu strictețe ritualuri liturgice și programul de rugăciuni zilnice. Practic, din acest punct de vedere, viața lor nu era diferită de cea a călugărilor. Familia era obligată să respecte cu strictețe toate posturile și zilele de post din calendar.

Toate acestea, în timp ce, permanent, soția bărbatului era insultată și amenințată, pentru că soțul ei o considera o adulteră. În afara faptului că era verificată și urmărită, soțul o bătea din senin, motivând că astfel o face să-și ispășească păcatele și greșelile.

Abia după ce a fost la un pas să fie lapidată de proprii copii, în pădure, femeia și-a făcut curaj să iasă din cercul vicios al violențelor familiale. În fața ororii pe care le-a cerut tatăl lor să o comită, copiii au început să plângă și au refuzat să arunce cu pietre în mama lor. L-au rugat pe tatăl lor să o ierte, iar acesta s-a lăsat înduplecat pe moment, apoi au plecat toți spre casă. Dar pentru femeie a fost mult prea mult și s-a adresat autorităților, după ce a fugit de acasă și a găsit sprijin și adăpost la un centru pentru victimele violenței domestice.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre