Cu puțin timp în urmă, Otiliei Bilionera i-a fost deschis proces. Impresarul Ionuț Bejinariu nu se lasă.
Otilia Bilionera târâtă prin tribunal. Fostul impresar vrea să o lase fără dreptul de a-și folosi numele
Fostul impresar al Otiliei Bilionera nu mai vrea ca artista să-și mai folosească numele, așa că Ionuț Bejinariu i-a pus gând rău și i-a deschis proces. Drumurile lor s-au despărțit în 2020, când artista a încheiat socotelile și cu casa de discuri pe care el o avea. Într-un interviu pentru Fanatik, Otilia spunea atunci că trebuie să împartă nu doar banii de la concerte, dar și din drepturile de difuzare, youtube, spotify și multe altele.
„Am primit de-a lungul anilor doar bani de la concerte”
”Procesul pentru despăgubiri merge mai departe. Are foarte mulți bani să îmi dea, conform contractului pe care îl aveam. Vorbim de prevederile unui contract pe care l-am avut cu Ionuț Bejinariu, care îmi era impresar, și cu firma pe care o deține el. Trebuia să împărțim încasările din concertele pe care le aveam, din drepturile de difuzare, din Youtube, Spotify, etc, in mod egal. 50% eu, 50% el.
Am primit, de-a lungul anilor, doar bani de la concerte. Și nici pe aceia toți, din ceea ce am aflat. Vorbim de sute de mii de euro”, a declarat Otilia. Dar iată că situația, în loc să se repare, s-a agravat, iar Ionuț a dat-o în judecată pentru drepturile de proprietate disputate.
„Păi ce înseamnă Bilionera fără imaginea mea?”
”Nu mi-a venit să cred că mă dă, el, în judecată. M-a reclamat că mi-am înregistrat la OSIM numele de Otilia Bilionera. Zice că este al lui. Păi ce înseamnă Bilionera fără imaginea mea? Adică, sincer, cum să spună că numele pe care l-am folosit îi aparține lui? Cum să îl folosească el când imaginea Bilionera este asociată cu a mea? (…)
Până la urmă voi câștiga, nu îmi fac griji, e vorba de drepturile mele. Dar mă deranjează că trebuie să mă duc în instanță pentru ceva care mi se cuvine, pentru ceva care era stipulat într-un contract, pentru munca mea. Și, sincer, uneori mi-e și teamă cu justiția, uneori parcă sunt mai favorizați hoții, nu cei cinstiți”, a afirmat vedeta pentru Fanatik.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook