Alexandru Ciucu are calitatea de reclamant într-un proces împotriva Alinei Sorescu, mama copiilor lui, la Judecătoria Buftea, informează fanatik.ro. Cei doi au primit termen deja. Bărbatul a cerut o ordonanță preşedinţială, mai arată sursa citată, care menționează și data la care s-a depus cererea privind ”minori și familie”: 12 aprilie 2022 la Judecătoria Buftea.
12 ani de căsnicie
Solicitarea unei ordonanțe preşedinţiale poate reprezenta o procedură prin care se stabilește un posibil program de vizitare al copiilor pe care îi are un cuplu aflat în divorț în cazul în care părțile nu se înțeleg asupra acestui aspect. Amintim că Alexandru Ciucu și Alina Sorescu sunt căsătoriți din 2010 și au împreună două fetițe.
Pe portalul Justiției nu apare un proces de divorț între cei doi. Acțiunea este deschisă doar pentru custodia copiilor. Este posibil ca soții să fi divorțat la notar, dar nu s-au înțeles și la custodie și atunci au ajuns la proces în instanță..
Acum un an, niciunul din soți nu a confirmat separarea
Conform unui document care circulă în mediul online, procesul are loc pe secția civilă. Alexandru Ciucu e reclamantul, iar Alina Sorescu e pârât. Bărbatul cere ca judecătorul să o oblige pe mama copiilor săi să respecte anumite chestiuni legate de împărțirea custodiei fetițelor și a programului de vizitare.
Primele zvonuri despre divorțul dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au apărut în urmă cu exact un an, în mai 2021. La momentul respectiv, bărbatul a negat tptul. „Nu se pune problema de așa ceva!”, a spus Alexandru Ciucu pentru redactia.ro. asta deși presa a consemnat că, în aceeași perioadă, Alexandru Ciucu a apărut pe străzile din București în compania altei femei. Nici cântăreața nu a dat mai multe detalii, acum un an, când a fost întrebată direct despre cum stau lucrurile, în emisiunea „Exclusiv VIP” de la Prima TV, cu Cristi Brancu:
„Nu vreau să comentez pentru că nu este despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau în spectacol sau să apar cu lucruri cu care apar personajele de carton. Nu o să fac din viața mea un spectacol doar de dragul de a se vorbi despre mine”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook