Teo Trandafir e o mamă extrem de mândră. Fiica ei este o domnișoară în toată regula, care și-a făcut un iubit. Ce spune vedeta despre relația de iubire a fiicei sale.
Teo Trandafir l-a cunoscut pe iubitul fiicei sale. Semn că relația e foarte serioasă
Are încredere deplină în fiica sa, Maia, dar când e vorba de iubire, Teo Trandafir e extrem de atentă. Și pentru că domnișoara are acum un pretendent, Maia i l-a prezentat. Ce-i drept, Teo spune că la început tânărul a fost puțin reticent, dar atitudinea vedetei l-a făcut să-și revină.
„Este o relație adolescentină frumoasă. Lucrurile au decurs firesc, am stat la masă, ne-am bucurat. La început a fost mai liniște, dar ni s-au dezlegat limbile repede, pentru că eu am grijă să fiu volubilă. Iar Maia are grijă să îmi spună de fiecare dată: „Ai grijă să fii drăguță!. Maia este un copil normal și aduce în casă copii normali. Eu acasă nu sunt vedetă de televiziune, sunt mamă.
Nu i-am dat niciodată niciun sfat despre nimic. I-am spus că în această viață nu trebuie nimic, trebuie doar să fie fericită, nu este obligată să facă nimic din ceea ce nu este obligată. Viața, nu eu, o să o învețe că sunt momente în care trebuie să mai înghiți câte o gălușcă. Sfatul meu rămâne, însă, același!” a declarat Teo Trandafir pentru Viva.ro.
„Când crești un copil de la zero, este copilul tău biologic”
Chiar dacă Maia a fost înfiată, Teo spune că ea simte ca și cum fata este copilul său biologic. „Mie nu mi se pare că Maia nu este fiica mea biologică, în ciuda faptului că un om care nu a trăit lângă noi ar putea spune asta. Când crești un copil de la zero, este copilul tău biologic.
Cred că oamenii care trăiesc unul prin celălalt și își înțeleg nevoile și bucuriile, și traversează împreună aceleași perioade seamănă din toate punctele de vedere. Nu este neapărat nevoie să semeni fizic cu cineva. Dacă Maia ar fi fost, de exemplu, născută din părinți aparținând altei rase biologice, asta nu ne-ar fi împiedicat să fim la fel de legate cum suntem acum.”, a mai spus vedeta.
„De fiecare dată când îi spui Maiei Trandafir că nu are mamă, acum uită-te la mine, ARE, şi aia sunt eu”
Teo a recunoscut că a trecut printr-un moment dificil când un coleg de clasă o tot tachina pe Maia, reamintindu-i mereu că a fost înfiată. În acel moment, Teo a rezolvat problema în stilu-i caracteristic. ”L-a şcoală, colegii i-au spus că este adoptată. Chiar i-au spus că nu se joacă alături de ea din cauza asta. Dar era unul, un coleg, care o chinuia. A fost un moment când am vrut să mă duc la şcoală… Şi chiar am făcut-o.
Cum spuneam, era unul care o tot zdrăngănea cu vătraiul prin gard şi-mi aduc aminte cum am deschis uşa aia, eram îmbrăcată în poliţist, cu arma de plastic, jucam într-un serial atunci, şi l-am văzut pe ăsta mic… M-am dus la el şi i-am spus aşa: băi, de fiecare dată când îi spui Maiei Trandafir că nu are mamă, acum uită-te la mine, ARE, şi aia sunt eu! Şi ştiu drumul! Aia am făcut, Cătălin”, i-a povestit vedeta lui Măruță.
Sursă foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook