Fotbalistul Gerard Pique începe să-și piardă controlul după lansarea ultmei piese ale Shakirei în care aceasta face noi dezvăluiri despre despărțirea lor. Potrivit versurilor piesei ”TQG”, acronimul pentru ”Te quedo grande”, în traducere ”Prea mare pentru tine”, Pique ar fi vrut să o rupă cu amanta Clara Chia și să se întoarcă la ea.
Presiunea evenimentelor l-a făcut pe Pique să reacționeze violent față de un paparazzi de la publicația spaniolă Marca. Jurnaliștii scriu despre cum Gerard Pique a fost la un pas să dea cu mașina peste jurnalistul Jordi Martin. În mașina care a demarat în trombă spre jurnalist se afla și partenera lui, Clara Chia, iar incidentul s-a petrecut la casa în care locuiesc părinții fotbalistului.
„Azi am trecut printr-un moment neplăcut cu Gerard Pique și Clara Chia, era să dea cu mașina peste mine.”, a afirmat Jordi Martin, informează Marca.
Mai mult de atât, jurnalistul susține că a primit numeroase amenințări.
„Când au ieșit, Pique a accelerat într-un asemenea hal, încât era să dea peste mine. Puțin mai târziu, ne-am intersectat în trafic și amândoi au râs de mine, m-au insultat și mi-au arătat semne obscene.”, a mai spus Jordi Martin.
Jurnalistul a mai dezvăluit că Gerard Pique a făcut rost de numărul său de telefon și l-a amenințat în mai multe rânduri. „Pique a făcut rost de numărul meu de telefon și chiar m-a sunat și mi-a spus că o să mor. Și, apropo, nu e prima oară când se întâmplă asta.”, a încheiat Jordi Martin.
Suferința i-a adus Shakirei o avere
Shakira și Gérard Pique s-au despărțit anul trecut după 12 ani de relație. Au copii împreună și s-a dovedit că fotbalistul își aducea amanta în casa ei când artista nu era acolo.
Marele divorț din teatru. S-a aflat pentru cine și-a părăsit nevasta actorul Vlad Zamfirescu. Iubirea e mare
Să conștientizeze că e înșelată și că povestea ei cu Pique s-a încheiat, nu a fost chiar ușor pentru Shakira. Însă ea a știut cum să profite din toată situația. Shakira s-a despărțit de Gérard Pique, tatăl copiilor ei, însă a câștigat enorm de pe urma despărțirii. Ea s-a relansat fantastic în carieră, scoțând, pe bandă rulantă melodii de succes, după ce ani la rând a fost în „silentio”.
Practic, odată cu despărțirea, Shakira a redevenit o cântăreață în vogă, după ce ani de zile nu a mai scos melodii, nu a lansat albume, nu a susținut concerte, și nici măcar recitaluri. Întreaga ei viață o dedicase iubitului și copiilor lor. Acum e din nou pe val. Și tocmai a lansat încă o melodie „dedicație specială” pentru fostul ei partener.
Versuri cu dedicație – în prima zi de la lansare înregistrase 20 de milioane de vizualizări
Shakira (46 de ani) face un duet cu interpreta columbiană Karol G (32 de ani) pentru melodia care se numește „TQG“, acronimul pentru „Te quedo grande“, în traducere „Prea mare pentru tine”. Ambele interprete s-au despărțit de partenerii lor după ce descoperit că au fost înșelate.
„Acum vrei să te întorci, așteaptă-mă, de parcă aș fi idioată/ Vrei să te întorci, mi-am dat seama când ai dat like unei fotografii de-ale mele/ Mă doare când te văd cu altcineva, dar sunt gata să merg mai departe/Am uitat ce am trăit împreună, iar asta te deranjează, faptul că viața mea s-a îmbunătățit fără tine/ Nu mai ești binevenit aici/Am văzut ce a spus iubita ta despre mine, nu mă enervează, doar mă face să râd“, sunt câteva dintre versurile noii piese.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook