Planul secret al lui Donald Trump ca să apară pe internet a fost dezvăluit

Acum planul secret al lui Donald Trump ca să apară pe internet a fost dezvăluit. El a anunțat, miercuri seară, lansarea propriei reţele sociale denumită Truth Social.
Decizia a „clocit-o” după ce a fost interzis în ianuarie de Twitter, Facebook şi YouTube. El a fost acuzat că i-a incitat pe adepții săi la violenţă pe aceste platforme, înainte de asaltul asupra Capitoliului de la Washington.
„Am creat Truth Social şi Trump Media and Technology Group (TMTG) pentru a rezista tiraniei giganţilor tehnologiilor. Marile companii din Silicon Valley şi-au „folosit puterea unilaterală pentru a reduce la tăcere vocile disidente din America”, a afirmat fostul preşedinte într-un comunicat, adăugând că platforma sa ar urma să fie lansată în primul trimestru al anului 2022.
Trump a fost blocat pe Facebook, Twitter şi YouTube după atacul asupra Capitoliului în timpul ceremoniei de certificare a victoriei rivalului său Joe Biden la prezidenţiale, la 6 ianuarie.
Înainte de a fi interzis, Donald Trump avea aproape 89 de milioane de abonaţi pe Twitter. Aceasta era rețeaua pe care o folosea cu precădere. Pe Twitter, bunăoară, anunţase multe decizii prezidenţiale majore şi concedieri zgomotoase. El mai avea 35 de milioane de urmăritori pe Facebook şi alte 24 de milioane pe Instagram.
Truth Social va fi disponibilă în versiune beta, prin invitaţie din noiembrie 2021, se mai arată în comunicat. Noul grup media al miliardarului, TMTG, va include şi un serviciu video la cerere cu programe de divertisment şi podcasturi „no-woke”.
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook