Descindere în forță la clinica Oanei Zăvoranu. Polițiștii nu au stat pe gânduri și au ajuns la Querida pentru a recupera bunuri.
Poliția a descins la clinica Oanei Zăvoranu. Ce probleme are bruneta. Iată prima declarație
Viitorul nu sună prea bine pentru Oana Zăvoranu, care are probleme mari. Unele voci spun că acolo ar fi început un scandal în toată regula, dar Oana a răspuns sec jurnaliștilor Fanatik: „Nu e niciun scandal. E doar circ făcut de hoți. Atât am de zis”.
Poliția a ajuns însoțită de un executor judecătoresc
Potrivit informațiilor oferite de Click, oamenii legii au venit la clinică alături de un executor judecătoresc, pentru a recupera bunuri în valoare de 10.000 de lei, în urma unui prejudiciu creat de instituția condusă de Oana Zăvoranu. Este vorba de firma One Life, Profesional Medical Assistance& Radiology Operator care susține că are de primit bunuri în această valoare.
Firma aparține unei asistente care a colaborat cu clinica Oanei, dar cele două femei s-au înțepat ori de câte ori au avut ocazia. Aceeași asistentă care a spus anul trecut că a fost agresată de soțul Oanei Zăvoranu. Femeia și-a cerut inițial drepturile dar, pentru că bruneta nu și-a plătit datoria, a apelat la ajutorul instanței.
Ce a spus Oana anul trecut
Anul trecut, Oana a fost tare pe poziție, explicând că ar fi călcat-o în picioare pe asistentă dacă la momentul scandalului, s-ar fi aflat în clinică. „Noroc că nu am fost acolo. Dacă eram acolo, o călcam în picioare. Eu nu permit ca în clinica mea cineva să ridice tonul măcar. L-am felicitat pe soțul meu pentru cum a știut să gestioneze situația.
Eu nu știu ce făceam. Efectiv, când văd așa ceva, nu mai țin cont de nimic. Și dacă erau camere, dacă mergeam la Poliție după aceea, eu îmi asumam. Nu există să spui că Oana Zăvoranu nu își plătește angajații. Culmea e că am vrut să o pun într-o funcție mai mare. Mi-am dat seama acum că nu mai merge treaba asta cu hai să fim o familie la serviciu. Mă respecți, te respect. Îmi muncești, te plătesc.
„Cât am plătit-o și am tratat-o regește, cu bonusuri, cu atenții, a fost bine”
„Dacă vă arăt ce mesaje îmi trimitea nenorocita asta, cum îmi spunea: ‘vai, doamna Oana, ce vă apreciez, sunteți un talisman’. Păi, din 2019, până acum am fost un talisman și acum nu mai sunt bună? Cât am plătit-o și am tratat-o regește, cu bonusuri, cu atenții, a fost bine?”, a declarat Oana atunci.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook