Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea celui mai tânăr pompier român, voluntar în Grecia. Era în concediu

Povestea celui mai tânăr pompier român, voluntar în Grecia. Era în concediu
Are doar 20 de ani, dar a plecat din concediul de odihnă, direct în Grecia să lupte cu incendiile de vegetație. Povestea celui mai tânăr pompier român, voluntar în Grecia. Respect!

Andor, 20 de ani, este cel mai tânăr pompier român care a plecat să ajute la stingerea incendiilor din Grecia. În postarea publicată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului de Interne, tânărul povestește despre experiențele sale în lupta cu focul. Este cel mai tânăr dintre cei 108 pompieri români aflați în Grecia.

Andor, 20 de ani, este cel mai tânăr pompier român care a plecat să ajute la stingerea incendiilor din Grecia

Povestea celui mai tânăr pompier român, voluntar în Grecia

Tânărul pompier a spus că şi-a dorit din primul momentul de la aflarea veștii că se organizează o misiune să se alăture echipei care urma să plece în Grecia.

Pompierul Andor are 20 de ani și era în concediu de odihnă. Când a aflat că echipa din care face parte pleacă în Grecia, nu a ezitat nici o secundă. „Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant: «Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia». L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie. În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!”m a povestit tânărul pompier.

”Familia a înțeles că îmi doresc să fiu acolo”

Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura. Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde.

E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde. Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor. Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume”, a povestit Andor.

„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi”

”Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.

Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată. Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator. Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni”, a scris Andor.

”Succes în misiuni, băieți! Suntem mândri de voi toți!”, este mesajul transmis pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre