- O femeie dispărută a fost găsită îngropată în curtea unei case, după câteva zile de căutări – aceasta e povestea contabilei ucigașe. Victima este o româncă în vârstă de 53 de ani, stabilită în Serbia. Femeia a fost a fost dată dispărută de rudele sale, după ce nu a mai ajuns acasă de două zile. Toată lumea știa că se duce la contabilă. Acolo a și fost găsită, în final. Ucisă și îngropată în curte.
Românca locuia de zece ani într-un oraș din Serbia și deținea o tarabă la piața de vechituri a orașului. La începutul săptămânii, femeia le-a povestit colegilor din piață că va merge la contabila ei pentru a rezolva mai multe probleme cu ea. Dar nu a mai apărut, nici în ziua cu pricina, nici în zilele care au urmat. Familia a anunțat dispariția. Plecând pe firul poveștii, anchetatorii au ajuns la casa contabilei româncei. Acolo, îngropat în curtea casei, au descoperit cadavrul femeii.
Bogdanka G., contabila în vârstă de 68 de ani, împreună cu Bogdan M., fiul ei de 46 de ani, au fost arestați și sunt acuzați de moartea femeii.
Povestea contabilei ucigașe
Anchetatorii suspectează că fiul contabilei ar fi agresat-o pe româncă. Oamenii legii cred că aceasta a fost lovită de mai multe ori, în cap, cu o cărămidă. Rănile de pe corp indică și că a fost trântită de pereți și podea. După abuzurile fizice crunte aplicate româncei, aceasta a decedat. Ulterior, trupul femeii a fost îngropat de contabilă și fiul său în curtea casei.
Se pare că tot conflictul dintre cei trei a pornit de la bani. Românca le-a dat contabilei și fiului său suma de 20.000 de euro pentru a plăti taxe către stat, însă aceștia și-au însușit și au cheltuit banii. În repetate rânduri au discutat despre restituirea banilor, fără rezultat.
Contabila suspectată de crimă își oferă serviciile mai multor negustori din piața de vechituri. Presa sârbă scrie că oamenii legii presupun că ucigașa româncei și fiul ei au omorât și alți oameni cu care colaborau. Este vorba de persoane care, la un moment dat, au dispărut fără urmă.
Anchetatorii fac cercetări cu privire la posibilitatea extinderii cazului și vor excava și curțile celorlalte case deținute de contabilă, existând posibilitatea să descopere și alți oameni îngropați.
Tamagoyaki, omleta japoneză. O rețetă spectaculoasă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook