O aeronava Cessna 206 care transporta 7 persoane pe o rută între Araracuara, provincia Amazonas, și San Jose del Guaviare, în provincia Guaviare s-a prăbușit la începutul lunii mai, accidentul aviatic soldându-se cu victime umane. Pilotul a emis un SOS pe 1 mai, anunțând că are probleme la motor. Apoi avionul s-a prăbușit, relatează The Independent.
Un număr de 3 adulți, inclusiv pilotul avionului și mama celor 4 copii, au murit în urma impactului la sol. Cadavrele lor au fost găsite în avion. În schimb, cei 4 copii, cu vârste între 11 luni și 13 ani, par să fi supraviețuit în mod miraculos accidentului. Aceștia nu au fost găsiți la locul impactului și , în continuare sunt de negăsit deși de atunci sunt căutați de echipe de salvatori prin toată jungla.
Președintele Columbiei, dezinformat. A anunțat găsirea copiilor
Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunțat pe Twitter că cei 4 copii au fost localizați după „o căutare dificilă” și că sunt toți în viață. Ei însă nu au fost încă preluați de echipele de salvare. Conform aceluiași ziar, surse din Ministerul Apărării susțin însă că nu există nicio confirmare privind găsirea efectivă a copiilor.
Ca lucrurile să fie și mai complicate, potrivit presei locale, directorul regional al Agenției pentru Bunăstarea Familiei l-a informat pe președintele columbian că a luat contact cu copiii și că aceștia au doar răni ușoare. Acest lucru l-a determinat pe Gustavo Petro să dispună transferul echipelor de salvare în zonă și să facă acel anunț pe Twitter, privind găsirea copiilor. Ulterior s-a stabilit că informațiile Agenției nu erau la prima mână, ci proveneau de la altă sursă, iar cert este că niciunul din cei patru copii nu a fost recuperat încă.
Informațiile bulversante ar fi fost alimentate și de un pilot care a declarat presei locale că i s-a spus, de asemenea, că minorii au fost găsiți de indigeni în adâncul pădurii tropicale. Cu toate acestea, soldații care participă la căutări nu au interacționat până acum cu aceștia.
Copiii sunt de negăsit. Nimeni nu știe cum se descurcă cu un bebeluș după ei
Peste 100 de soldați, însoțiți de câini de urmă și ajutați de elicoptere, sunt mobilizați pentru căutarea copiilor în junglă. Autoritățile au avansat ideea că, după accidentul aviatic, ca să se salveze, căutând o localitate, cei patru copii au pornit prin pădurea amazoniană.
Teoria se susține și prin faptul că echipele de căutare au găsit un adăpost improvizat, construit din crengi de copac. În fotografiile publicate de armata columbiană, pot fi văzute foarfeci și un elastic de păr. Militarii încearcă să le recreeze traseul. O sticlă de lapte pentru bebeluși și fructe pe jumătate mâncate au mai fost găsite.
„Credem că acei copii care se aflau la bordul avionului sunt în viață. Am găsit urme într-un loc diferit, departe de locul prăbușirii, și un loc unde este posibil să se fi adăpostit”, a declarat miercuri colonelul Juan José López, citat de presa internațională.
Deși căutările nu au încetat în ultimele 15 zile, atât pe cale aeriană, cât și terestră, atât cu membri ai echipelor de salvare, cât și cu forțele de securitate și cu însoțirea populației indigene, săptămâna aceasta a revenit speranța după apariția acelui biberon care a precedat descoperirea aeronavei prăbușite.
Lângă avion a fost găsit un cadavru, despre care se presupune că ar fi pilotul Hernando Murcia, iar câțiva metri mai departe au fost găsite rămășițele directorului fundației profesioniștilor indigeni Yetara, Herman Mendoza Hernández, și ale Magdalenei Mucutui Valencia, mama celor patru copii dispăruți. De aici, misiunea s-a concentrat pe găsirea în viață a lui Lesly Mucutuy, în vârstă de 13 ani; Soleiny Mucutuy, 9 ani; Tien Noriel Ronoque Mucutuy, 4 ani, și Cristin Neriman Ranoque Mucutuy, 11 luni.
Ultima informație: copiii ar fi fost salvați de indigeni
Între timp, reprezentanții Avianline, un operator local de avioane care deținea și aeronava prăbușită, a emis o declarație de presă în care spunea că și compania a primit informații conform cărora copiii au fost găsiți.
Unul dintre piloții companiei, care a aterizat în Cachiporro, o comunitate din apropierea locului prăbușirii, ar fi fost informat că localnicii de acolo au fost contactați prin radio dintr-o localitate îndepărtată numită Dumar și că au fost anunțați că au fost găsiți copiii. Aceștia urmau să fie duși cu barca la Cachiporro.
În același comunicat, compania a adăugat că nu are cum să confirme dacă informația este corectă. Sosirea copiilor cu barca ar fi putut fi întârziată din cauza ploilor abundente, care au făcut ca râul să fie prea periculos pentru a fi navigat. De asemenea, posturile de radio indigene au relatat că patru copiii au fost găsiți de un localnic și că au fost transportați pe râu la Cachiporro, mai arată sursa citată.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook