Un accident aviatic a avut loc pe aeroportul Cluj în după amiaza zilei de 5 septembrie 1986, când o aeronavă Antonov 24RV din direcția București - Otopeni, a aterizat greșit. La bord se afla și îndrăgitul actor Emil Hossu, iar acesta a avut un rol interesant în desfășurarea lucrurilor. Accidentul s-a soldat cu moartea celor 2 piloți și a copilotului. Acesta din urmă s-a stins din viață a doua zi, din cauza arsurilor de pe tot corpul.
Incidentul a fost considerat, în istoria aviației românești, drept cel mai tragic accident aviatic, timp de decenii. Laura Aurelia Grigore, soția fotbalistului Bruno Grigore, însoțitoare de bord în acel zbor, a căzut de două ori cu avionul și a supraviețuit. Ea a povestit, detaliat, prin ce coșmar a trecut. Era, pentru ea, a doua cursă din zi, după ce, dimineața, mai zburase într-o cursă internă, la Oradea. Zborul spre Cluj a fost din start problematic. Până târziu nu s-a știut de pe care din aeroporturile bucureștene va decola.
Pozele piază-rea. Parcă a invocat ghinionul cu imagini de la un alt accident
„Până la urmă au venit piloții si imediat și pasagerii. Plin avionul AN 24 cu 52 de suflete, am decolat într-un final! După decolare le-am dus 3 cafele căci așa îmi ceruseră la urcare, nu prea îi cunoșteam căci zburam mai mult pe externe și doar când îmi venea rândul mai treceam și pe la Băneasa!
Însoțitoarea de bord Laura Aurelia Grigore a căzut de două ori cu avionul și a supraviețuit
În cabină îl aveam pasager pe Emil Hossu, actorul ( RIP) căruia, cam cu vreo 15 minute înainte de aterizare, i-am arătat pozele pe care le aveam la mine de la primul accident (de atunci, niciodată nu le-am mai luat cu mine, le-am pus într-o cutie și acolo au înțepenit până în anii noștri când le-am dat pe la diferite televiziuni și așa… am scăpat de ele căci nu mai le-am recuperat)”, își amintește fosta stewardesă.
Deja de apropiau de destiunație când, înainte să scoată trenul de aterizare i-a sunat pe piloți și i-a întrebat „câte grade sunt la Cluj?”, dar ei însă nu luaseră legătura cu personalul de la destinație, așa că nu știau. Rămăsese că o vor anunța atunci când vor afla. Nu au mai apucat să o facă.
Avionul s-a dus în bot, cabina piloților a luat foc
„Nu au mai făcut-o, eu nu am vrut să-i mai deranjez în faza de aterizare. Am venit cam „în bot”, a fost totul normal până după primul „bont”, a venit si al doilea și al treilea din ce in ce mai înalte; la un moment dat din cabina piloților a început să vină un fum gros, negru… Am zis colegei care stătea lângă ușă sa deschidă ea ușa căci, dacă se va opri avionul în ceva, se va torsiona și nu vom mai putea deschide ușa, nu vom mai putea scăpa și vom arde toți.
În urma accidentului din 1986 de la Cluj au murit piloții și copilotul
Nu a putut, m-am ridicat de pe strapontină și… am reușit să deschid ușa. Când m-am ridicat, nu se mai vedea nici măcar ultimul rând de scaune din cauza fumului negru… Mi-a rămas funingine pe bluza albă de uniformă… Ăsta a fost singurul lucru care mi-a rămas de la accident!
Dar, după ce am deschis ușa, ea avea tendința să se închidă, atunci am stat în cadrul ei așteptând să se oprească avionul. Deja nu mai eram pe pistă, eram în iarbă,î n porumb! S-a oprit avionul exact în firul director care a intrat în elicele motoarelor, în apropierea unor case… avionul fiind în bot căci de la început s-a pliat / rupt jamba de bot care probabil a intrat în cabina piloților și a prins picioarele mecanicului de bord”, își mai amintește femeia.
Actorul Emil Hossu, implicat în salvarea pasagerilor. Erau disperați, acționau necontrolat
„După ce s-a oprit, eram în ușă când a venit o mașină de pompieri. Eu i-am spus pompierului care venise să se ducă în față, la cabina piloților, caci de acolo a pornit focul. Mi-a spus că s-ar duce dar nu are nimic în mașină (apă sau spumă)… atunci l-am întrebat de ce a venit, doar să vadă cum murim?? Am coborât din avion nu pe scara care atârna sub fuselaj căci nu ajungea la pământ ci am sărit.
Pasager în aeronava accidentată, actorul Emil Hossu a ajutat la evacuarea celorlalți pasageri
I-am rugat pe Emil Hossu și pe colegii mei să stea la scară căci pasagerii se aruncau, cădeau, și alții din spate veneau peste ei. Eu m-am dus la trapa din dreapta să ajut să sară și pe acolo pasagerii. Era un ofițer ieșit jumătate. I-am spus să sară că o să-l ajut eu. Mi-a spus la rândul lui că ar sari dar este ținut de picioare de alți pasageri. I-am zis ca ar fi bine să… dea cu picioarele să se elibereze și apoi să sară!
Așa a făcut și a eliberat trapa. Apoi am văzut o fetiță, nu avea mai mult de 3 ani, care țipa după mama ei. Am luat-o în brațe să o liniștesc, am întrebat-o cum o cheamă și într-un final a apărut și mama ei din lanul de porumb”, a mai povestit Laura Aurelia Grigore.
Stewardesa a stat de vorbă cu copilotul ars, a doua zi avea să moară
„Nu se știe niciodată cum reacționează un om într-o situație de criză ca cea prin care am trecut noi! După ce au coborât pasagerii, a reușit să iasă pe fereastra lui și copilotul, mult mai târziu, cred că dupa vreo 15 minute, probabil că a vrut să-l ajute pe mecanic care avea picioarele prinse… să îl scoată și pe el! M-am dus la el, l-am intrebat ce s-a intamplat, mi-a zis că „acum nu știe nimic” și atunci l-am urcat într-o mașina roșie și am rugat șoferul să-l ducă la spital; eu trebuia să mă întorc la pasagerii mei!
Steweardesa Laura Aurelia Grigore a adunat multe povești de-a lungul carierei sale
Veneau multe mașini, nu țin minte, era un drum spre niște case, daca nu se oprea în firul director, cred ca am fi avut probleme mari cu… acele case care erau la câțiva metri de noi! Apoi a venit o mașină mare, am urcat pasagerii care erau în jurul avionului, am mers cu mașina pe pistă spre aerogară. Pe pistă am văzut o prelata imensa, kaki, cât lățimea pistei aproape de lungă, am luat.o. Mi s-a spus că este de la mașina de pompieri! Nu știu! Au venit generalul Puiu și cu o echipă imediat, asa am putut și noi sa plecăm la miezul nopții spre casă!
Am ajuns la Băneasa, mă aștepta soțul; a spus că a venit pentru mine, să conducă el mașina dar nu l-am lăsat căci el nu avea carnet și abia acasă când am ajuns am început să tremur și sa plâng după cei 2 colegi morți. Am dat telefoane după copilot, mereu la spitalul unde a fost internat.
A doua zi pe la prânz când am sunat iar mi s-a spus că a murit, avea arsuri pe 90% din corp! Doar eu am vorbit cu el… l-am văzut cu ce mai rămăsese din camasa lui de uniformă doar sub brațe mai erau / atârnau niște fâșii albe. Acest accident a fost mult mai dur pentru mine, caci în el mi-au murit colegii… față de accidentul de la Nouadibough!”, a mai rememorat fosta însoțitoare de bord.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
