Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea unui triunghi amoros neașteptat în showbizul românesc. Bărbatatul s-a ales cu pacienta partenerei sale

Povestea unui triunghi amoros neașteptat în showbizul românesc. Bărbatatul s-a ales cu pacienta partenerei sale
Foarte puțină lume știe că Mihaela Bilic a fost soția celebrului medic Constantin Stan, soțul Andreei Berecleanu. Cei doi s-au iubit timp de 13 ani.

Cum a început povestea lor de dragoste a povestit chiar nutriționistul Mihaela Bilic. A fost o viață nouă în care a intrat la începutul noului mileniu. „Am ajuns la el pe probleme medicale. Ajunsesem să fiu slabă, în sfârșit, cum îmi doream eu, dar mi se lăsaseră sănii. Mă gândeam cum să rezolv problema și cum să am sânii mai mici, acum, că am slăbit. Iar colegii mei chirurgi îmi spuneau – pe vremea aia (prin ’99, cam așa) – că este la Bacău un doctor celebru, doctorul care a operat-o pe Răduleasca, și că are cea mai tare clinică din România.

A auzi chestia asta din gură unor medici este foarte mult, pentru că medicii spun foarte rar ceva de bine despre un coleg de-al lor. Și atunci am plecat să fac o consultație la acest medic, Constantin Stan. Pentru mine, Bacăul era foarte departe, nu fusesem în viață mea. Am făcut vreo 5 ore, am greșit drumul, eram pierdută în spațiu… Am fost la o consultație pe care mi-o aranjase mama unei colege de la mine de la spital, care era din Bacău.

Și țin minte și acum că toată lumea spunea: „Vai, să vezi ce frumos este doctorul nostru!“ Și eu ziceam: „Ce-mi pasă mie? Eu am venit pentru cu totul altceva“. Și am intrat la el pentru consultație, și mi-a zis: „Da, aveți dreptate, sânii trebuie ridicați, dar această ridicare presupune aceste cicatrice.“

La câtă medicină am făcut eu, ideea de chirurgie estetică egal cicatrice mi s-a părut o bazaconie. Cum adică chirurgie estetică cu cicatrice? Păi atunci de ce mai e estetică? Și culmea e că erau niște cicatrice foarte urâte. Verticale, de sub sfârcul șanului și până în șanțul de sub sân. Aveai sânul tăiat. Și când m-a convins clar că nu se poate altfel, am renunțat. Așa ne-am cunoscut”, a povestit doctorul Mihaela Bilic într-un interviu.

Viața avea planuri pentru Mihaela Bilic și Constantin Stan: i-a reunit

La momentul respectiv nu știa ce surpriză i-a rezervat destinul. Medicul Constantin Stan era căsătorit de 28 de ani cu femeia pe care o iubise, o luase de nevasta, făcuseră copil, și era, după cum știa toată lumea, un model de fidelitate.

„După 5 luni de zile mă întâlnesc cu el la un congres la Paris. Eu eram deja acolo, iar el venise să facă prima lui comunicare despre chirurgia estetică la acel congres, care implica și probleme de obezitate. Și așa ne-am reîntâlnit. Iar el divorțase între timp. Și i s-a părut că are legătură cu soarta faptul că ne-am întâlnit noi, doi români, la un congres în Paris…

Din toamnă, am început să ne vedem când mai venea el prin București. Nu știu cum de am luat hotărârea să fim împreună, pentru că a fost o hotărâre foarte greu de luat”, a mai declarat Mihaela Bilic în interviul pentru Revista Tango.

Relație de 13 ani

Mihaela Bilic și medicul estetician Constantin Stan au format un cuplu timp de 13 ani. În urmă cu 10 ani s-au despărțit, însă, deși păreau de nedespărțit. Totul a avut legătură cu o „criză de vârstă” a medicului nutriționist. „Am făcut o criză la 40 de ani și am simțit, brusc, că nu mai pot continua nicio secundă să trăiesc așa cum trăisem până atunci. Totul părea perfect în viața mea. Munceam, aveam notorietate, aveam o relație pentru care mă invidiau mulți.

Eram cu doctorul Constantin Stan, alături de care făceam și o echipă imbatabilă, eram doi perfecționiști amândoi, ne-am potențat diabolic pe profesie. Eram de neoprit”, povestește celebrul nutriționist.

Despărțirea, declanșată de pielea de pe cotiera mașinii

„Eram un șofer extraordinar, aveam un Audi A6 Quattro și, fiindcă îl tot schimbam la fiecare doi ani, deci eram un client VIP, dealerul Audi m-a invitat într-o zi în Germania, la un drive test, ca să încerc noul Audi A8. Îmi amintesc și acum, am plecat, moartă de oboseală, dar cu părul perfect coafat. Pe aeroportul din Berlin ne așteptau 25 de Audi-uri superbe. A fost dragoste la prima vedere, nu mai văzusem atâta perfecțiune și eleganță.

M-am așezat în mașină și, în timp ce mă minunam de cum arată, șoferul mi-a zis: «Ați văzut unde au pus pielea întoarsă la mașina asta? La cotieră, pentru că pe braț e cea mai fină parte a mâinii și trebuie să te mângâie». Abia atunci mi-am dat seama că așa e. Parcă era primul moment din viața mea când simțeam ceva. Și m-am întrebat: «Dar eu ce am făcut până acum? Până acum de ce nu am simțit?».

Și m-am întors la București, am pus mâna pe telefon, am sunat la Bacău și am zis: «Dragă Constantin, eu nu pot să mă mai întorc, eu nu mai pot să trăiesc nicio secundă așa cum am trăit.  Nu știu exact ce vreau, dar încerc să aflu. Te rog doar să nu mă urăști pentru asta»”, a povestit Mihaela Bilic într-un interviu pentru formula-as.ro.

Mihaela Bilic a aflat din presă că fostul se vede cu o fostă pacientă de-a ei

În perioada în care  relația ei cu chirurgul estetician Constantin Stan era pe val, Mihaela Bilic i-a fost nutriționist actualei soții a acestuia. „Am fost nutriţionista Andreei Berecleanu, dar asta a fost în 2008. Ne cunoaştem foarte bine”, a spus medicul. După separarea dintre Bilic și Stan, esteticianul vedetelor a început o relație cu Andreea Berecleanu, cei doi oficializându-și relația în 2016.

Nutriționista a aflat din presă despre relația fostului său partener cu fosta sa clientă / pacientă. Medicul nutriționist a mărturisit că relația pe care fostul său partener și Andreea Berecleanu o au a început cu mult după ce ea și esteticianul încheiaseră relația. În plus, Mihaela Bilic a aflat din presă faptul că fostul său partener s-a cuplat cu Andreea Berecleanu. Deși au rămas prieteni, Mihaela Bilic evită să îi dea sfaturi fostului său partener în privința relației sale de cuplu.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre