Preot despre blestem: „Când vine de la omul care are dreptate, are mare putere”! Citiți povestea funiei

În lucrarea “Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul” (Editura Schitul Lacu), ni se explică ce consecințe are blestemul, dar și când prinde, adică atunci când va avea efect.

„Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea”

„Dacă, de pildă, o oarecare femeie își bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, și acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu și se prind, precum, de pildă, îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel rostit”, se arată în lucrarea amintită.

Pentru a scăpa de toate relele venite în urma unor vorbe de ocară, trebuie să te pocăiești și să te spovedești. În acest fel, se rupe blestemul. Cuv.Paisie Aghioritul mai spune că a cunoscut mulți oameni care s-au chinuit din cauza blestemelor, dar atunci când au înțeles ce cuvinte grele s-au năpustit asupra lor, s-au spovedit.

Blestemul nu e fără sfârșit. Dumnezeu îi iartă pe vinovații care se căiesc

„Dacă cel care a fost vinovat spune: Dumnezeule, am făcut asta și asta, iartă-mă!”, și se spovedește cu durere și sinceritate, atunci Dumnezeu îl va ierta. El este Dumnezeu. Cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta.
Iar cel ce a blestemat se chinuiește și în viața aceasta și se va chinui și în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaș, dacă nu se va pocăi și spovedi”, povestește preotul.

Acesta spune că blestemul este ca și când ai lua pistolul și l-ai împușca. Indiferent de cât de mult te poate necăji cineva, nu trebuie să arunci vorba de ocară.

„Ca să ajungă să blesteme cineva înseamnă că are răutate. Cineva blesteamă atunci când o spune cu patimă, cu înverșunare. Blestemul când vine de la omul care are dreptate, are mare putere; mai ales blestemul văduvei”, se arată în lucrarea amintită.

Povestea funiei blestemate

Ca să înțelegm mai bine cum stau lucrurile, preotul povestește o întâmplare cutremurătoare:

Îmi aduc aminte de o bătrână care avea un căluț și îl lega la marginea pădurii să pască. Fiindcă era puțin zburdalnic, l-a legat cu o funie mai tare. Odată au mers trei femei în pădure să taie lemne. Una era bogată, una văduvă, iar celaltă orfană și foarte săracă.

Au văzut calul ce era legat cu funia și păștea și au zis: ,,Nu luăm funia să legăm lemnele?”

Au tăiat-o în trei, și fiecare din ele au luat câte o bucată să își lege sarcina ei. Firește, calul a fugit. Când a venit bătrâna și n-a aflat calul, s-a mâhnit mult. A început să-l caute peste tot; s-a ostenit mult până să-l găsească. În cele din urmă, după ce l-a aflat, a spus supărată: ,,Pe ceea ce a făcut asta, s-o ducă cu aceeași funie”.

Într-o zi, fratele femeii bogate făcea glume cu o pușcă, crezând că e goală – era din cele ce le lăsaseră italienii – și a împușcat-o pe soră-sa în gât. Trebuia să o ducă la spital și trebuia funie ca să o lege pe o scară de lemn. În ceasul acela s-a găsit o bucată de funie, aceea furată, dar n-a ajuns. Au adus și cele două vecine ale ei cele două bucăți furate și au legat-o de scară și au dus-o la spital Așa s-a înfăptuit blestemul bătrânei: ,,Să o ducă cu aceeași funie”. În cele din urmă a murit, sărmana; Dumnezeu s-o odihnească.

Vedeți, a prins blestemul la cea bogată, care nu avea nevoie materială. Celelalte își aveau sărăcia lor, avuseseră oarecare îndreptățire”, a povestit Cuv. Paisie Aghioritul.