Simona Ionescu / Redactor Șef

Primarul Fritz, pe scena Filarmonicii, după ce s-a opus concertului Jador: „Țara mea-i Banatul meu”

Primarul Fritz, pe scena Filarmonicii, după ce s-a opus concertului Jador: „Țara mea-i Banatul meu”
Săptămâna trecută, edilul timișorean a avut grijă să ia atitudine, vehement împotriva concertului manelistului Jador, programat pe scena Filarmonicii de Stat Banatul. „Rugăm timișorenii să nu cumpere bilete la concerte care nu sunt anunțate oficial de Filarmonica Banatul”, a transmis Primăria Timișoara pe pagina sa de Facebook.

Despre întreg scandalul, Rețete și vedete a scris săptămâna trecută. Pentru concertul lui Jador din 17 mai din sala Filarmonicii de stat Banatul din Timișoara, fuseseră puse în vânzare biletele, online, existând trei categorii de locuri, cu 80, 100, respectiv 120 de lei. Organizatorii  turneului național al manelistului Jador au avut acces la harta interactivă a sălii Filarmonicii de Stat Banatul din Timișoara și, ca atare, fanii artistului își puteau alege, cu un simplu click, locul din sală.

Directorul interimar al Filarmonicii de stat Banatul, Ovidiu Andriș, a declarat presei că „Filarmonica Banatul Timișoara organizează și găzduiește doar concerte comunicate în mod oficial. (…) Vă informăm în mod oficial că instituția Filarmonicii Banatul nu va organiza și găzdui alte concerte în afara celor comunicate în mod oficial, pe site-ul instituției și pe platforma de Facebook”.

Primarul Dominic Fritz a făcut solo la microfon pe o melodie populară bănățeană

Între timp însă, pe scena  Filarmonicii de Stat Banatul din Timișoara a avut loc, în Duminica Floriilor, un super-concert de muzică populară, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. „Ne-am dorit un spectacol care să vă aducă bucurie. Sperăm că am reușit”, a scris Casa de Cultură a Municipiului. Pe scenă, finalul i-a avut în prim-plan pe directoarea instituției, alături de primar, dansând hora și fredonând „Nană bănățeană”.

Dominic Fritz, primarul ales al timișorenilor, care în anii trecuți a organizat minunate concerte de gospel pe scena Filarmonicii Banatul, a avut și un moment solo. El a cântat la microfon „imnul Banatului”, celebra melodie interpretată, în trecut, de regretatul Petrică Moise – „Țara mea-i Banatul meu”.

Trebuie amintită replica acidă pe care Jador i-a servit-o primarului timișorean, într-o postare pe TikTok, în care îl acuză, pe el și pe o consilieră locală, de rasism.

„Mă doare și mă doare rău! Sunt momente când îmi urăsc etnia; suntem oameni la fel, oare? Oare eu sunt personajul negativ? Oare a greșit Dumnezeu crearea țiganilor? Oare Dumnezeu a greșit? Există războaie din cauza oamenilor care nu înțeleg că și noi suntem oameni și că nu toți suntem la fel! Și că am învățat să îmi depășesc condiția. În zadar sunt educat, în zadar?! Pentru că sunt țigan sunt: analfabet, needucat – sunt doar diferențe etice!”, a scris JKador în postarea sa.

E de așteptat ca artistul să se adreseze în continuare Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Iată postarea lui Jador.

@jadorMa doare și ma doare rău !Sunt momente când Îmi urăsc etnia suntem oameni , la fel oare ? Oare eu sunt personajul negativ ? Oare a greșit Dumnezeu crearea țiganilor ?Oare Dumnezeu a greșit? Exista războaie din cauza oamenilor care nu înțeleg ca și noi suntem oameni și ca nu toți suntem la fel! Și ca am învățat sa îmi depășesc condiția in zadar sunt educat in zadar ? Pentru ca sunt țigan sunt :analfabet, needucat, sunt doar diferențe etice!♬ Piano music – Hiro Hattori

Nu în ultimul rând merită amintit ce înseamnă o filarmonica, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române: „se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre