Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințesa se pregătește să devină Regină. Kate Middleton face o mișcare spectaculoasă de imagine

Prințesa se pregătește să devină Regină. Kate Middleton face o mișcare spectaculoasă de imagine
După moartea Reginei Elisabeta, întreaga planetă a observat că stilul soției prințului William s-a schimbat radical. Aceasta a devenit parcă mult mai atentă la cum se îmbracă. A servit o lecție rară de eleganță la înmormântarea Reginei. Iar apoi a continuat.

Un eveniment de gala, necesită o tiară iar dacă dacă ești Catherine, Prințesa de Wales, viitoare regină, cu atât mai mult. Diademele și alte elemente strălucitoare sunt, de fapt, o raritate când vine vorba de stilul adoptat în familia regală. În ciuda a ceea ce reprezentările prințeselor din mass-media populare v-ar putea face să credeți, diademele sunt supuse unui număr de reguli care înseamnă că sunt purtate pentru un număr limitat de ocazii.

Kate însăși a fost văzută până în prezent purtând doar în trei, care în restul timpului sunt atent păstrate în seif. Prima dată a purtat o tiara la nunta ei cu Prințul William în 2011, o piesă Cartier din platină și diamant, apoi tiara Cambridge Lover’s Knot încrustată cu perle, care este și preferata ei, și, nu în ultimul rând, diadema cu flori de lotus, o bijuterie foarte îndrăgită atât de regretata Elisabeta a II-a, cât și de prințesa Margaret, văzută ultima pe creștetul lui Kate în 2015.

Diadema cu flori de lotus și rochia purpurie – simbolurile rolului de viitoare Regină

Recent însă, noua prințesă de Wales a ales diadema cu flori de lotus, cunoscută și sub numele de Tiara Papirus a Reginei Mame, pentru a participa la o recepție diplomatică găzduită de familia regală britanică la Palatul Buckingham. Kate s-a alăturat prințului William, regelui Charles al III-lea și Camillei, regina consort, pentru a-i primi pe membrii Corpului Diplomatic în sălile de protocol ale palatului.

Jenny Packham, designerul din spatele celor mai memorabile look-uri formale ale lui Kate Middleton, a îmbrăcat-o pe prințesă ca pe o viitoare regină ce este. A pus pe ea o rochie purpurie, culoarea tradițională a regalității și bogăției, de mii de ani. Cu mâneci lungi și cusute peste tot cu paiete, motivele florale de pe rochia lui Kate duceau subtil la numele diademei sale, precum și petalele de diamant din broșa ei art deco Bentley Skinner.

Bijuteriile Reginei Elizabeta a II-a o împodobesc pe Kate Middleton

De asemenea, a fost importantă și banda de culoarea cobaltului a Prințesei de Wales, Ordinul Regal Victorian, prezentând un portret al regretatei Regine pe o panglică galben pal. Kate a primit personal Ordinul de la Regina Elisabeta a II-a la aniversarea căsătoriei ei în 2019, acesta reprezentând cel mai înalt rang într-o formă de cavalerism.

Nu în ultimul rând, cerceii ei cu diamante în formă de lacrimă au fost un alt omagiu regal adus bunicii soțului ei răposate. Elizabeta a II-a i-a purtat adesea înainte ca aceștia să devină o alegere pentru Kate, care i-a purtat pentru prima dată la Londra în 2016, scrie Vogue.com.

Faptul că Kate continuă să-i aducă un omagiu Reginei Elizabeth prin alegerile ei vestimentare este atât intenționat, cât și emoționant. Nu numai că păstrează o amintire a memoriei monarhului, dar este și un semnal că Prințesa Kate însăși pășește pe deplin în noul ei rol de Prințesă de Wales și de soție a moștenitorului tronului, alături de care, în viitor, ea însăși va fi Regină.

sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre