Simona Ionescu / Redactor Șef

Prinții Marii Britanii trimit separat felicitările de Crăciun. Imagini emoționante

Prinții Marii Britanii trimit separat felicitările de Crăciun. Imagini emoționante
De la palatele Marii Britanii vor pleca mai multe felicitării de Crăciun, anul acesta. Membrii familiei regale britanice au decis să facă și să transmită apropiaților, colaboratorilor și altor personalități propriile felicitări de Crăciun.

Felicitarea anuală de Crăciun a prințului Charles exemplifică un moment tandru între primul moștenitor al tronului Marii Britanii și soția sa, Camilla.

Fotografia, realizată în a doua zi a Royal Ascot din iunie, îl arată pe moștenitorul tronului, în vârstă de 72 de ani, ajutându-și soția, în vârstă de 73 de ani, să-și ajusteze masca de față.

Instantaneul, cu trimitere directă la pandemia pe care o trăim cu toții, va fi urarea festivă a Prințului de Wales în acest an. Există noi restricții impuse în UK,  privind obligativitatea purtării măștilor în transportul public, în magazine și în spațiile publice închise ( oficii poștale, teatre, saloane de coafură).

Astfel, în felicitarea sa de Crăciun, prințul Charles apare îmbrăcat elegant într-un costum gri din trei piese, pe care l-a asortat cu o cămașă albă, o cravată de culoarea lavandei și o batistă de buzunar lila. Soția sa poartă o rochie crem fluidă și pălărie. În timp ce Camilla își ajustează masca albă pe bărbie, Charles, care poartă deja propria mască, întinde ușor o mână spre obrazul soției sale pentru a o ajuta să își fixeze masca în spatele urechii.

Prințul William, poză de familie cu copiii alături, din vacanța secretă

Nu știm încă ce felicitări de Crăciun vor trimite restul membrilor familiei regale, însă fiul cel mare al lui Charles, ducele de Cambridge, a lansat felicitarea sa de sezon. Aceasta surprinde un adorabil portret de familie. William, în vârstă de 39 de ani, pozează alături de soția sa Kate Middleton, tot de 39 de ani, și de cei trei copii ai lor, prințul George, în vârstă de opt ani, prințesa Charlotte, în vârstă de șase ani, și prințul Louis, în vârstă de trei ani.

Fotografia a fost realizată în timpul unei călătorii secrete în Iordania pe care familia a întreprins-o la începutul acestui an. Fotografia, transmisă vineri pe reţelele de socializare de biroul de presă de la reşedinţa lor oficială, îi prezintă pe cei doi duci de Cambridge zâmbind alături de copiii lor. Cu toții sunt îmbrăcaţi în ţinute lejere de vară.

Kate poartă o rochie verde kaki, în timp ce prinţesa Charlotte, este îmbrăcată într-o rochiţă albastră şi se află în dreapta tatălui ei. Prinţul George zâmbeşte în dreapta mamei sale, purtând o bluză cu guleraş şi imprimeu camuflaj, în timp ce mezinul Louis, stă jos pe o blană şi poartă un tricou bleumarin în dungi şi bermude gri.

După cum se observă în fotografie, George și Charlotte seamănă foarte bine la chip înspre partea bunicii, regina Elisabeta. Cel mic, Louis are trăsăturile mamei.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre